Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Horoscop septembrie 2023. Zodiile care îşi vor găsi jumătatea

Horoscop septembrie 2023. Retrogradarea lui Jupiter de la începutul lunii s-ar putea să te pună într-o situaţie dificilă în relaţii şi la locul de muncă. Însă lucruri par să se echilibreze până la jumătatea lunii când Venus şi Mercur preiau cârmele. Luna plină de pe 29 septembrie îţi va aduce multe provocări pe plan emoţional.

de Redactia Observator

la 01.09.2023 , 11:05

Horoscop septembrie 2023. Zodiile care îşi vor găsi jumătatea Horoscop septembrie 2023. Zodiile care îşi vor găsi jumătatea - Shutterstock

Horoscop septembrie 2023 Berbec

Această lună debutează cu Jupiter care începe mersul retrograd pe 2 septembrie și va reprezenta un stres financiar puternic. Venus revine la mersul direct în 4, iar Mercur încheie retrogradarea în 15 septembrie, astfel vei simți cum dinamica la locul de muncă se îmbunătățește. Tot pe 15 are loc Luna Nouă în Fecioară care reprezintă un avertisment asupra sănătății, iar pe 23 Soarele trece în zodia Balanță deschizând sezonul bunăstării relaționale. Aspectele se încheie cu Luna Plină din Berbec care are loc în 29 în zodia ta și acest moment se pune în fața unor decizii importante pentru viitorul apropiat.

BANI: Retrogradarea lui Jupiter în casa banilor nu este deloc cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Vei avea impresia că stabilitatea financiară îți este pusă în pericol, că există obstacole tot mai prezente. De asemenea veniturile tale vor suferi modificări importante, atât cantitative, cât și calitative. Trebuie să înveți din această perioadă că risipa și proasta gestiune a banilor sunt adevăratele tale probleme.

Articolul continuă după reclamă

DRAGOSTE: Vestea bună în acest domeniu este marcată de revenirea lui Venus la mersul său direct și parcă relațiile încep să se dezvolte într-un alt sens. Dacă până acum erai animat de gelozie, pasiune, anxietate și impulsivitate, acum vei reveni la sentimentele tandre pe care Venus le aduce în relații. Dacă ești singur atunci acum poți începe o relație care se bazează pe sentimente reale și durabile.

Pe acelaşi subiect

Horoscop septembrie 2023 Taur

Jupiter se află în zodia ta, iar din 4 septembrie începe să retrogradeze făcându-te să crezi că ai mai mult ghinion decât crezi. Tot în 4 Venus renunță la mersul retrograd îndulcind relațiile familiale, mai ales discuțiile legate de bani sau responsabilități. Din 15 septembrie Mercur nu mai este retrograd, iar tot atunci se petrece și Luna Nouă în Fecioară și vei simți că intri într-o nouă etapă emoțională, iar dacă vrei să începi o relație nu există moment mai bun. Soarele trece în Balanță pe 23 și activitatea ta profesională devine mai interesantă, iar pe 29 Luna Plină din Berbec pune accentul pe individualitate.

BANI: Discuțiile legate de bani sau de îngrijirea cuiva ajung la final la începutul lunii când Venus nu mai este retrogradă și nu mai pune presiune financiară pe tine. Vei simți că te eliberezi de mai multe griji financiare sau de persoane care te parazitau din punct de vedere material. Ai tendința de a echilibra lucrurile prin cheltuieli suplimentare care îți hrănesc orgoliul și satisfac capricii.

DRAGOSTE: Cele mai avantajate în această lună sunt noile relații care se formează, deoarece Venus revine la mersul său direct, alături de Mercur, iar Luna Nouă care se petrece în casa sentimentelor îți oferă o mai mare disponibilitate pentru relații. Dacă deja te afli într-un parteneriat vei observa ca interacțiunea cu partenerul devine mai plăcută și relația este un motiv de împlinire.

Horoscop septembrie 2023 Gemeni

Retrogradarea lui Jupiter care începe din 4 septembrie dezvoltă nesiguranțele și nemulțumirile tale legate de nivelul de dezvoltare sau abundență. Din fericire Venus revine la mersul direct tot pe 4, iar Mercur încheie retrogradarea pe 15. Aceste aspecte sunt de mare ajutor în chestiuni ce țin de afaceri cu imobiliare sau achiziționarea bunurilor imobile, mai ales că Luna Nouă din Fecioară se întâmplă tot pe 15 septembrie. Pe 23 Soarele trece în Balanță de unde atrage atenția asupra copiilor care devin foarte importanți, iar Luna Plină din 29 ar putea zbuciuma ceva mai mult mediul social și prieteniile.

BANI: Cum Venus și Mercur nu mai urmează mersul retrograd din 15 septembrie se pare că se configurează aspecte pozitive pentru a cumpăra sau a vine o casă sau un teren. Deși lucrurile nu se concretizează acum se întrevăd auspiciile unor bune oferte care se dezvoltă pe parcurs. Este important ca acum să pregătești resursele necesare, iar spre finalul lunii să pui în aplicare planurile.

DRAGOSTE: Venus îți conferă un aer rafinat și foarte plăcut, ceea ce te ajută să interacționezi foarte ușor cu persoanele din jur. Deși nivelul tău de încredere în propriile abilități sunt destul de scăzute, încearcă să fii cât mai natural. O dată cu trecerea Soarelui în casa iubirii te vei bucura să observi că există persoane care se află lângă tine necondiționat, concomitent sentimentele tale vor căpăta o altă conotație mai profundă.

Horoscop septembrie 2023 Rac

Jupiter începe mersul retrograd în 4 septembrie și coincide cu restricționarea activităților tale sociale și a interacțiunilor cu prietenii. În aceeași zi Venus iese din perioada de retrogradare și vei simți o relaxare financiară. Mercur încheie și el această perioadă doar că pe 15 septembrie și pentru că Luna Nouă are loc tot atunci vei primi vești pe care le așteptai de mult timp sau decizii care întârziau să apară. Pe 23 Soarele trece în Balanță punând accent pe relațiile cu familia, dar și pe ideea de cămin și locuință. Septembrie se încheie cu Luna Plină pe 29 care va aduce o scurtă criză la locul de muncă.

BANI: Spre bucuria ta Venus nu îți mai creează probleme cu banii, iar de la începutul lunii începi să te relaxezi pentru că nu mai există restanțe financiare sau cheltuieli suplimentare care să te streseze. Singurul aspect care te va pune în gardă este Luna Plină din 29 care va aduce o discuție acidă la locul de muncă sau te va pune într-o situație extremă în raport cu relația cu subalternii.

DRAGOSTE: În acest sector al vieții tale accentul se pune pe securizarea relațiilor și pe stabilirea unor contacte profunde cu partenerul sau cu membrii familiei. Dacă ești singur nu se întrevăd posibilități de noi relații, ci mai degrabă reparații care apar ca urmare a retrogradării lui Venus. Sinceritatea și onestitatea sunt cuvinte cheie, mai ales dacă au existat derapaje emoționale recente.

Horoscop septembrie 2023 Leu

Entuziasmul este umbrit de retrogradarea lui Jupiter care debutează pe 4 septembrie și îți va pune bețe în roate la locul de muncă, mai ales dacă te afli într-o poziție de conducere. Venus și Mercur revin la mersul normal pe 4, respectiv 15 septembrie și prin urmare vei observa că nivelul tău de încredere crește substanțial, iar Luna Nouă din 15 indică faptul că o oferă extraordinar de bună va apărea. Soarele trece în Balanță pe 23 și aduce un plus de agitație, iar Luna Plină din Berbec care are loc pe 29 te pune serios pe gânduri cu privire la pregătirea ta academică și eventual posibilitatea dea părăsi țara.

BANI: Prin plasarea lui Mercur și a Lunii Noi din 15 în casa banilor începi o perioadă în care vei produce mai mulți bani, iar dacă ești în căutarea unui loc de muncă sau ai de gând să te reorientezi profesional fii atent la această perioadă. Deși lucrurile pot părea înspăimântătoare deoarece nu ai foarte multe detalii sau nu ai mult timp de gândire la dispoziție, încearcă să te bazezi pe intuiție.

DRAGOSTE: Încrederea în tine revine ușor, ușor la cotele normale, mai ales că Venus nu mai este retrogradă începând din 4 septembrie. Acest aspecte este esențial pentru relația ta fiindcă ești mai prezent decât anterior, când funcționai într-un mod automat. Dacă ești singur ai suficiente resurse pentru a începe o relație, iar o dată cu schimbarea de semn a Soarelui comunicarea se îmbunătățește.

Horoscop septembrie 2023 Fecioară

Luna septembrie îl aduce pe Jupiter retrograd in 4 care te pune serios pe gânduri cu privire la cursul vieții tale și la calea pe care o urmezi. Venus încheie retrogradarea tot pe 4 și te scapă de stresul emoțional pe care l-ai experimentat în ultima vreme. Pe 15 are loc Luna Nouă și o dată cu ea Mercur revine la mersul direct în propria ta zodie. Aceste influențe pot avea efecte la nivelul corpului fizic sau a intereselor tale. Soarele trece apoi în Balanță, din 23 septembrie de unde favorizează dezvoltarea financiară, iar Luna Plină din 29 te pune în fața unei forme de renunțare care poate fi dureroasă.

BANI: Confuzia pe care Jupiter o creează în jurul scopului tău se va simți acut și în zona activității profesionale. Nu mai ai același interes pentru locul de muncă sau activitatea ta. Luna Nouă din zodia ta te poate ajuta să schimbi locul de muncă sau să găsești o altă formă de a te susține din punct de vedere financiar. Lucrurile vor fi mai bune din 23 când Soarele luminează sectorul banilor.

DRAGOSTE: Deși Venus te eliberează de anumite griji relaționale, care pot avea la bază o rană de abandon sau o frică de a fi înșelat vei mai avea câteva momente de provocare pe parcursul acestei luni. Luna Plină poate reprezenta un moment foarte intens din punct de vedere emoțional, care se poate traduce în planul relațiilor ca o decizie de despărțire, dar unilaterală, pe care trebuie să o accepți.

Horoscop septembrie 2023 Balanță

Din 4 septembrie Jupiter începe să retrogradeze, iar o dată cu acest moment pot apărea dificultăți financiare legate în principiu de pierderi. Venus încheie retrogradarea, la fel și Mercur pe 4 și respectiv 15 septembrie ceea ce înseamnă că vei relua anumite relații sociale și vei ieși din conul de umbră unde te-ai izolat pe perioada retrogradării lui Mercur. Luna Nouă din 15 aduce cu sine revelații importante și insomnii. Din 23 Soarele ajunge în zodia ta și mai echilibrează balanța aspectelor pozitive, dar Luna Plină din 29 aduce turbulențe relaționale care au un potențial foarte periculos.

BANI: Te afli într-o perioadă de represiune, mai ales că retrogradarea lui Jupiter își scade resursele financiare colaterale sau sprijinul pe care îl primeai. De asemenea, norocul tău natural din afaceri nu va mai fi prezent ca până acum și trebuie să demonstrezi stabilitatea și credibilitatea ta mai mult ca niciodată. Creditele sau împrumuturile în această perioadă cu Jupiter retrograd sunt de evitat.

DRAGOSTE: Încet, încet ieși din cochilia ta în care te-ai izolat cât timp Venus și Mercur au fost retrograde. Doar că acum vei intra în contact cu efectele lipsei tale de reacție sau a răcelii cu care ai tratat partenerul. Luna Plină din 29 septembrie reprezintă un punct nevralgic care trebuie tratat cu maximă prudență deoarece riscul este reprezentat de o ruptură emoțională foarte brutală.

Horoscop septembrie 2023 Scorpion

Jupiter începe retrogradarea din 4 septembrie și pare că relația ta nu mai este mulțumitoare, iar gândurile zboară spre fantasme și ideații. Venus iese sin retrogradare tot în acea zi și pare că te eliberezi într-o oarecare formă. Pe 15 Mercur iese și el din retrogradarea și are loc Luna Nouă în Fecioară – aspecte care potențează influența ta socială și modul în care îți petreci timpul liber, care devine mult mai activ. Soarele care ajunge pe 23 în Balanță te face încrezător în forțele proprii, iar Luna Plină din Berbec din 29 va fi un moment de cotitură la locul de muncă, existând riscuri de conflict cu colegii.

BANI: Atenția ta se concentrează acum spre alte domenii, dar din punct de vedere financiar beneficiezi de o bună vizibilitate, mai ales din partea figurilor feminine de autoritate. Cu toate acestea lucrurile nu stau la fel de bie în relația cu colegii, iar la final de lună te poți aștepta la un conflict puternic, o trădare, o încercare de sabotaj sau chiar de atac din partea oamenilor cu care lucrezi. Nu-ți pierde cumpătul!

DRAGOSTE: Interesul tău relațional este alterat de retrogradarea lui Jupiter și începi să visezi cu ochii deschiși. Cum Venus termină retrogradarea parcă nevoia de libertate este tot mai mare. Ai tendința de a renunța ușor la relații pentru o viață mai zbuciumată și se pare că anumite regrete care încolțesc acum erodează relațiile emoționale și pot duce la decizii care nu sunt cele mai înțelepte.

Horoscop septembrie 2023 Săgetător

Nemulțumirile legate de modul tău de viață vor crește pe măsură ce Jupiter retrogradează începând cu 4 septembrie. În schimb, Venus și Mercur ies din zona de retrogradare pe 4 și respectiv 15 septembrie și energia și inițiativa ta se îndreaptă spre mediul profesional și eventual cel academic. Luna Nouă din Fecioară care are loc pe 15 aduce cu sine promisiune unei schimbări profesionale. Pe 23 Soarele trece în Balanță și activează sectorul relațiilor sociale, iar Luna Plină din 29 îți va scoate în cale o personală care te pune într-o situație neobișnuită, apropiată de dragostea la prima vedere.

BANI: Retrogradarea lui Jupiter poate coincide cu o perioadă de epuizare fizică ce necesită mai multe consultații medicale și cheltuieli pentru tratamente. În afară de acest aspect beneficiezi de susținere profesională, mai ales dacă vrei să accesezi funcții de conducere sau să îți schimbi locul de muncă. Luna Nouă din 15 este un moment prielnic în care ar trebuie să profiți de orice oportunitate care apare.

DRAGOSTE: O dată ce Soarele schimbă semnul zodiacal starea ta de spirit devine mult mai volatilă, energică și ești doritor de interacțiuni sociale cât mai dese. Luna Plină din 29 îți va îndeplini dorințele. Vei întâlni o persoană care te va marca atât în sens pozitiv, cât și negativ pierzând pentru o perioadă simțul realității fiind mânat de emoții și sentimente intense care nu mai lasă loc rațiunii să te coordoneze.

Horoscop septembrie 2023 Capricorn

Jupiter începe din 4 septembrie să retrogradeze și astfel afectează nivelul tău de motivație și implicare emoțională în general. Din fericire Venus și Mercur încheie perioada retrogradării pe 4 și 15 septembrie reprezentând pentru tine recăpătarea unei sume de bani și rezolvarea unor chestiuni ce țin de străinătate. Luna Nouă care are loc pe 15 îți va aduce o veste interesantă, care deschide un alt drum în viața ta. Pe 23 Soarele trece în Balanță și te susține spre a evolua profesionale , iar Luna Plină care are loc pe 29 va încheia luna cu discuții aprinse în familie sau cu conflicte de aplanat.

BANI: Pentru că Venus nu mai este retrogradă din 4 septembrie vei simți pe parcursul lunii cum nemulțumirile tale financiare se rezolvă, iar multe dintre pierderile suferite se amortizează. Dacă aveai de recuperat prejudicii sau sume de bani împrumutați cel mai probabil acest lucru se va petrece în prima parte a lunii. De asemenea, concentrează-te pe dezvoltarea profesională în a doua parte a lui septembrie.

DRAGOSTE: Retrogradarea lui Jupiter în casa emoțiile te face destul de lipsit de energie în acest sens. Nu mai ești mulțumit de relații, de sentimente și intensitatea lor. Ai tendința de a te plictisi repede și de a te plafona. Trebuie să stabilești într-un mod cât mai realist cât de concrete sunt aceste lucruri sau dacă mai degrabă la bază este nevoia ta de a renunța la conexiuni care nu îți mai aduc fericire.

Horoscop septembrie 2023 Vărsător

Din 4 septembrie Jupiter retrogradează în Taur și va începe un proces de tranziție în familie care schimbă dinamica dintre membri. Venus revine la mersul direct tot pe 4 și relația romantică se îmbunătățește considerabil, iar pe 15 Mercur renunță și el la mersul retrograd și te ajută să rezolvi niște încurcături contractuale sau clauze. Luna Nouă care are loc pe 15 reprezintă un moment de independență, mai ales financiară. Soarele trece în Balanță pe 23 și o dată cu el starea ta de spirit de schimbă, iar Luna Plină din 29 atrage atenția la câteva momente dificile care implică frații sau persoanele apropiate fizic de tine.

BANI: Jupiter retrograd în casa familie și căminului poate redeschide discuții sau procese de distribuire sau despăgubire în raport cu moștenirile. Din fericire Mercur care nu va mai fi retrograd in 15 te ajută să clarifici și să aduci în avantajul tău orice proces care implică recuperarea unor sume de bani sau reanalizarea unor cazuri mai vechi care implică bani pierduți temporar sau taxe și impozite.

DRAGOSTE: Pentru tine retrogradarea lui Venus a fost o perioadă dificilă. Ce trebuie să știi este că din 4 septembrie efectele lui Venus vor începe să dispară. Astfel, dacă te-ai separat de partener sau ați avut discuții aprinse lucrurile se pot repara din 15, iar dacă ai ales să începi o altă relație cât timp Venus a fost retrogradă atunci vei observa cum conexiunea dispare fără să poți interveni în vreun fel anume.

Horoscop septembrie 2023 Pești

Guvernatorul tău, Jupiter începe să retrogradeze din 4 septembrie și îți va da peste cap înțelegerile recente și eventual anumite contracte. Venus nu mai este retrogradă din 4 ceea ce aduce calm și liniște la locul de muncă, iar Mercur revine și el pe 15 la mersul direct clarificând multe aspecte din cadrul relației care au rămas nediscutate. Tot pe 15 Luna Nouă reprezintă o piatră de hotar pentru relația ta și aici se decide viitorul ei. Soarele schimbă zodia pe 23 și îți concentrează atenția pe responsabilitățile financiare, iar Luna Plină din 29 te va pune în dificultate cu o cheltuială neprevăzută dar destul de urgentă.

BANI: Prima parte a lunii este destul de liniștită, exceptând influența lui Jupiter care poate încetini anumite contracte sau colaborări. Din 23 septembrie însă stresul financiar începe să se simtă mai acut și ai nevoie de rezerve solide. Luna Plină din 29 poate fi un moment critic pentru că impune cheltuirea unei sume considerabile de bani într-o situație neprevăzută și destul de urgentă care nu îți oferă prea mult timp.

DRAGOSTE: Mercur iese din zona de retrogradarea ceea ce înseamnă ce vezi lucrurile mai limpede, inclusiv orice fel de minciună sau înșelăciune care s-a întâmplat pe perioada retrogradării. Cum Luna Nouă se petrece în aceeași zi înseamnă că relația ta se află într-un moment delicat în care deciziile de acum au efecte directe asupra viitorul tău relațional, iar în următoarea perioadă poți fi singur dacă vrei asta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Horoscop » Horoscop septembrie 2023. Zodiile care îşi vor găsi jumătatea