Video Filmul incidentului bizar în care un poliţist din Bistriţa a fost împuşcat accidental de un coleg. Cei doi nici nu erau în acelaşi loc
Incident bizar anchetat în Bistriţa. Un poliţist de 26 de ani a fost împuşcat accidental de un coleg în timp ce se afla în patrulare, pe stradă. Culmea este că, agentul care l-a împuşcat era într-un birou şi i s-a descărcat arma accidental. Criminaliştii încearcă să desluşească acum ce s-a întâmplat.
Poliţistul în vârstă de 26 de ani este în stare stabilă, spun medicii, iar aceştia nu au precizat ce fel de leziuni i-au fost provocate, după ce a fost împuşcat accidental de către un coleg de al său de la Transporturi Feroviare.
Filmul incidentului bizar
Incidentul este unul bizar. Colegul său de la Transporturi Feroviare se afla în biroul şi îşi curăţa arma, iar la un moment dat arma i s-a descărcat accidental, iar un glonț a fost tras pe geamul biroului și a ajuns afară, pe un pasaj de trecere spre peronul gării și a ricoșat într-un perete.
În drumul său spre perete, glonțul a nimerit umărul polițistului de 26 de ani, care se afla în patrulare pe peronul gării, alături de un jandarm.
Incidentul este cu atât mai bizar cu cât poliţistul împuşcat nici nu şi-a dat seama de cele întâmplate şi a fost anunţat de către colegul său jandarm că haina i-a fost găurită.
În acest moment, cazul este în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, iar procurorii vor elucida toate circumstanţele în care a avut loc incidentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰