Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Blackout în Spania: Energia verde sub presiune, preţul curentului a explodat. Şefa Red Electrica: Energia regenerabilă nu e de vină

Prețul energiei electrice a explodat în Spania, după pana de curent fără precedent care a afectat luni Peninsula Iberică. Deşi informațiile oficiale privind cauzele întreruperii curentului sunt puține și contradictorii, energia regenerabilă a ajuns în centrul atenției.  Cu toate astea, directoarea Red Eléctrica a declarat că "nu este corect să se facă legătura între incident și energia regenerabilă". Presa de la Madrid acuză conducerea operatorului Red Eléctrica că a ignorat, încă din 2020, avertismentele privind necesitatea creșterii capacității de stocare și a interconexiunilor pentru a "asigura operabilitatea" rețelei în contextul tranziției către energia verde. În plus, guvernul este criticat pentru că ar folosi criza pentru a deturna atenția de la lipsa unui răspuns clar privind cauzele reale ale penei de curent și pentru a apăra politicile energetice bazate pe surse regenerabile, relatează El Mundo.

de Redactia Observator

la 30.04.2025 , 12:57

Pana de curent din Spania: Energia verde sub presiune, preţul curentului a explodat. Şefa Red Electrica: Energia regenerabilă nu e de vină Spanioli în jurul unei lumânări în timpul penei de curent, 28 aprilie 2025, la Santiago, Galicia (Spania) - Profimedia

Președinta Red Eléctrica, Beatriz Corredor, a apărat miercuri sistemul de energie regenerabilă al Spaniei, în urma penei de curent masive care a afectat luni Peninsula Iberică, relatează El Pais. "Este incorect să legăm incidentul de luni de energia regenerabilă", a declarat aceasta într-un interviu acordat postului Cadena SER.

Ea a subliniat că "sistemul electric spaniol este cel mai bun din Europa" și că milioane de date sunt colectate pentru a "înțelege, milisecundă cu milisecundă, ce s-a întâmplat". În prima sa apariție publică, la trei zile după cea mai gravă întrerupere de curent din istoria Spaniei, Corredor a exclus posibilitatea unei demisii.

Între timp, criza energetică ameninţă să devină una politică în Spania. Partidului Popular (PP) l-a chemat pe Pedro Sánchez să dea explicaţii în parlament. Premierul a anunțat marți că va oferi detalii despre incident în cadrul apariției sale deja programate pentru 7 mai, care trebuia inițial să se concentreze pe creșterea cheltuielilor pentru apărare.

Articolul continuă după reclamă

Sánchez a convocat azi dimineaţă o a cincea reuniune extraordinară a Consiliului Național de Securitate, pentru a continua evaluarea impactului blackout-ului și a stabili măsuri de protecție pentru infrastructura critică.

Pe acelaşi subiect

Prețul mediu al energiei electrice a urcat în Spania

Prețul mediu al energiei electrice pe piața angro din Spania a crescut miercuri cu 450%, ajungând la 31,87 euro pe megawatt-oră (MWh), comparativ cu 5,79 euro înregistrat în ziua precedentă. Aceasta marchează a opta zi consecutivă cu un preț sub pragul de 50 euro/MWh, potrivit agenției spaniole de presă Servimedia, citate de El Mundo.

Conform celor mai recente date publicate de Operatorul Pieței de Energie Electrică Iberică (OMIE), responsabil pentru gestionarea pieței în Spania și Portugalia, nivelul de 31,87 euro/MWh reprezintă o scădere de 27,9% față de prețul de 44,23 euro/MWh înregistrat miercurea trecută și o creștere spectaculoasă de 950% față de doar 3,03 euro/MWh, cât era acum o lună, pe 30 martie.

Context tensionat după pana majoră de curent

Creșterea abruptă a prețului vine pe fondul unei crize recente din sistemul energetic iberic. La peste 24 de ore după ce Spania a restabilit complet funcționarea rețelei naționale de energie, penele de curent continuă să afecteze numeroase locuințe și întreprinderi mici. Situația a ridicat semne de întrebare privind siguranța rețelei și a determinat autoritățile să ia măsuri pentru a preveni o nouă pană majoră.

Una dintre cele mai notabile reacții a venit din partea Portugaliei, care a decis să suspende "ca măsură de precauție" schimburile comerciale de energie cu Spania, pentru a evita eventuale efecte în lanț.

Sectorul feroviar, grav afectat

Printre cele mai lovite sectoare de criza energetică se numără transportul feroviar. Luni seară, operatorul Renfe a reușit să restabilească în totalitate serviciile de navetă în marile noduri feroviare din Madrid, Țara Bascilor, Comunitatea Valenciană, Andaluzia, Asturia, Cantabria și Galicia. În Catalonia, serviciile Rodalies sunt repuse treptat în funcțiune. 

Guvernul lansează "o vânătoare de vrăjitoare" în sectorul energetic

Ziarul El Mundo acuză guvernul spaniol că a declanșat o vânătoare de vrăjitoare împotriva Red Eléctrica și a altor companii energetice private. Potrivit presei de la Madrid, autoritățile se folosesc de criza penei de curent pentru a muta atenția de la lipsa unui răspuns clar privind cauza întreruperii și pentru a proteja politicile energetice axate pe surse regenerabile.

Deși operatorul Red Eléctrica a exclus un atac cibernetic și a semnalat probleme structurale cauzate de integrarea accelerată a energiei solare în sistem, guvernul refuză să accepte explicația și menține ipoteza unui atac extern. În paralel, Sánchez respinge energia nucleară ca soluție de rezervă și promovează intens modelul energetic verde, în ciuda fragilităților deja semnalate de experți, arată El Mundo.

Această poziționare tensionează relația dintre guvern și sectorul energetic privat, mai ales în contextul în care unele companii și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de consultare și de responsabilitate guvernamentală. Confruntarea devine totodată un paravan politic pentru a evita recunoașterea unor erori de planificare și investiții strategice insuficiente în infrastructura rețelei naționale, potrivit sursei citate. 

Cinci ani de avertismente ignorate că "energia regenerabilă destabilizează rețeaua"

Totodată El Mundo dezvăluie că pana de curent este rezultatul ignorării timp de cinci ani a avertismentelor tehnice privind riscurile instabilității rețelei electrice cauzate de integrarea accelerată a energiei regenerabile, fără măsuri corespunzătoare de stocare, interconectare și echilibrare a sistemului - un eșec care pune sub semnul întrebării strategia energetică a guvernului.

Redeia, compania-mamă a Red Eléctrica de España (REE) avertizase încă din 2020, inclusiv în raportul financiar din februarie 2025, asupra "riscurilor pe termen scurt", privind posibile deconectări cauzate de penetrarea ridicată a surselor regenerabile. Raportul atrăgea atenția asupra închiderii capacităților convenționale și a limitelor în echilibrarea sistemului - o situație cu impact potențial asupra alimentării cu energie și a reputației companiei, deși fără un risc financiar imediat.

În paralel, Comisia Națională pentru Piețe și Concurență (CNMC) și-a exprimat în ianuarie preocuparea legată de tensiuni excesive în rețea și a prezis un scenariu instabil pe termen scurt și mediu.

Între 2013 și 2023, Redeia a investit sub limita legală admisă - doar 0,065% din PIB-ul național - acumulând un deficit de 3,2 miliarde de euro față de nivelul posibil al investițiilor. În zilele anterioare penei, sistemul electric se afla deja sub presiune, iar operatorul a impus restricții fotovoltaice tocmai pentru a evita supraoferta și dezechilibrul de tensiune, susţine sursa citată. 

Specialiștii din industrie susțin că lipsa inerției și a capacităților de echilibrare a condus la activarea automată a sistemelor de protecție, care au declanșat în cascadă oprirea instalațiilor. Red Eléctrica și guvernul nu au putut oferi o explicație clară privind cauza exactă a fenomenului, generând neîncredere și tensiuni în relația cu sectorul privat, potrivit El Mundo. 

În timp ce guvernul promovează în continuare energia regenerabilă ca soluție strategică și exclude complet energia nucleară, operatorii avertizează că lipsa unei gestiuni eficiente a tranziției energetice poate duce la noi întreruperi grave. Deși se află sub controlul Ministerului de Finanțe, Red Eléctrica a fost calificată de guvernul spaniol drept "operator privat" și inclusă în anchetele lansate de guvern după criză, mai arată ziarul spaniol. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că loialitatea faţă de locul de muncă este avantaj sau dezavantaj?
Observator » Ştiri externe » Blackout în Spania: Energia verde sub presiune, preţul curentului a explodat. Şefa Red Electrica: Energia regenerabilă nu e de vină