Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un afgan care a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei de la Kabul, bănuit de legături cu talibanii

Un afgan repatriat în Franţa, presupus apropiat al talibanilor, a fost plasat sub supraveghere, la fel ca alte patru persoane, a anunţat ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin.

de Ana Maria Ghiarasim

la 23.08.2021 , 22:07

Familii de refugiați afgani sosite în Franța Un afgan care a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei de la Kabul, bănuit de legături cu talibanii - Profimedia Images

Potrivit AFP, aceste cinci persoane au făcut obiectul unei "măsuri individuale de control administrativ şi de supraveghere" (Micas), prevăzute în cadrul legilor antiteroriste. Un bărbat a reţinut în mod special atenţia autorităţilor: "Chiar dacă a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei, credem că poate avea legături cu talibanii", a declarat ministrul.

Acest bărbat a recunoscut apartenenţa la mişcare şi a recunoscut că a purtat arme în calitate de responsabil al unui baraj taliban la Kabul. "În faţa dificultăţilor de a face anchete în privinţa persoanelor care trebuiau repatriate, autorităţile franceze au acceptat îmbarcarea acestei persoane şi a familiei sale", a adăugat ministrul, citat de news.ro.

Bărbatul a fost pus sub supraveghere după ce a fost audiat

Articolul continuă după reclamă

La sosirea la Abu Dhabi, Direcţia generală de supraveghere internă (DGSI) «a făcut treaba pe care nu a putut-o face la Kabul», efectuând audieri de securitate.

La sosirea în Franţa, în acest week-end, el a primit notificarea Micas, la fel ca şi trei dintre apropiaţii săi "momentam nesuspectaţi direct". În ceea ce priveşte al cincilea bărbat, "s-au descoperit, după ancheta DGSI, că avea legături cu aceste persoane, deşi au venit separat".

Cei cinci sunt sub supraveghere şi fac obiectul unor măsuri de "restricţii de libertate", a precizat Darmainn.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un afgan care a ajutat la evacuarea ambasadei Franţei de la Kabul, bănuit de legături cu talibanii