Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sfârşit tragic pentru o familie de români. Doi adulţi şi doi copii, dintre care unul 2 ani, morţi într-o mlaştină: voiau să treacă ilegal în Canada

Sfârşit tragic pentru o familie de români, în Canada. Doi adulţi şi doi copii, dintre care unul de numai 2 ani, au murit înecaţi în mlaştina din apropierea frontierei cu Statele Unite, pe care au încercat să o treacă ilegal. Corpurile au fost găsite de poliţie alături de alte patru cadavre, ce aparţin unei familii din India.

de Redactia Observator

la 01.04.2023 , 19:16

Joi seară, zeci de persoane căutau un bărbat canadian, în vârstă de 30 de ani, dispărut în timp ce s-ar fi plimbat cu barca. În locul său, poliţia a găsit şase cadavre, printre care şi cel al unui copil, într-o zonă mlăştinoasă a râului Saint Lawrence de la graniţa dintre Canada şi Statele Unite. Corpurile au fost descoperite lângă o barcă răsturnată.

Cazurile de trecere ilegală din Canada spre Statele Unite sunt tot mai frecvente

"Se crede că aceste şase persoane aparţin de două familii: una de origine română şi despre ceilalţi se crede că sunt cetăţeni din India. Printre decedaţi se află cinci adulţi şi un copil, cu vârsta sub trei ani, care avea cetăţenie canadiană", a declarat Lee-Ann O'Brien, politie Akwesasne. Vineri, autorităţile anunţau că alte două corpuri au fost recuperate din râu. "Unul al unui copil, cetăţean canadian, de origine română, altul al unei femei adulte, cu cetăţenie indiană. Se crede că toţi încercau să intre ilegal în Statele Unite, din Canada", a declarat Shawn Dulude, şeful poliţiei Akwesasne Mohawk.

Vezi și

Românii adulţi nu aveau cetăţenie canadiană motiv pentru care, trecerea în Statele Unite în mod legal ar fi fost imposibilă. Una dintre variantele luate în calcul este cea potrivit căreia tânărul canadian dispărut ar fi cel care îi ajuta să ajungă pe pământ american. Acesta a fost văzut ultima dată miercuri seara pe barca sa de pescuit, înainte să iasă în larg. Purta haine negre, dar şi o mască ce îi acoperea mare parte din faţă. "Este o barcă foarte mică, exact cum am descris-o şi ieri, un vas mic, nimic extraordinar, care este probabil utilizat pentru pescuit. Am localizat-o, aproape de locul în care am găsit cadavrele", a declarat Lee-Ann O'Brien, şef adjunct poliţie Akwesasne.

Cazurile de trecere ilegală din Canada spre Statele Unite sunt tot mai frecvente, în special prin regiunea Akwesasne, situată între Ottawa şi Quebec. În zonă se face trafic de persoane dar şi contrabandă. "Din ianuarie, am avut 80 de interceptări în cazul oamenilor care încercau să treacă în Statele Unite, prin teritoriul nostru", a declarat Shawn Dulude, şeful poliţiei Akwesasne Mohawk. Momentan, identitatea familiei de români nu se cunoaşte. Ministerul Afacerilor Externe din ţara noastră susţine că nu s-au înregistrat solicitări pentru informaţii legate de victime. Autorităţile de la Bucureşti spun că au făcut demersuri, pe lângă autorităţile canadiene, pentru a obţine date cu privire la cetăţenia, identitatea şi circumstanţele producerii decesului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Sfârşit tragic pentru o familie de români. Doi adulţi şi doi copii, dintre care unul 2 ani, morţi într-o mlaştină: voiau să treacă ilegal în Canada