Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Se face încet lumină în cazul dublei crime din Italia, în care două românce au fost găsite fără viaţă în casele lor. Anchetatorii au un posibil suspect

O dublă crimă, cel puţin asta cred autorităţile din Italia, după ce au găsit două românce fără suflare în locuinţele lor. Cazul este învăluit de mister, din cauza unor coincidenţe cel puţin bizare. În primul rând, victimele erau prietene şi locuiau în Sicilia, la doar 200 de metri una faţă de celalaltă.

de Bianca Iacob

la 05.01.2024 , 17:25

S-a conturat un cerc de suspecţi pentru că audierile au început încă de dimineaţă. Potrivit informaţiilor, pe surse, ar fi vorba de un bărbat cu cetăţenie străină. În urma acestor audieri, care au loc deja în Italia, ce va scoate la iveală ancheta şi cine se face vinovat de această dublă crimă pentru că acesta este scenariul după care merg anchetatorii în Italia.

Mister în jurul dublei crime din Italia 

Vorbim de o alarmă care s-a dat la 4 dimineaţa. Primii au ajuns acolo pompierii, care au găsit-o pe prima dintre femei carbonizată, iar la 150 de metri distanţă, într-o altă locuinţă a fost găsită o a doua româncă într-o baltă de sânge.

Vezi și

Mai departe, au ajuns acolo carabinierii şi procurorul din regiune, care investighează acest caz. Întreaga comunitate din Italia este şocată, este o comunitate liniştită, unde trăiau destul de mulţi străini, printre care şi români. A vorbit pentru Observator şi fata uneia dintre victime, ce a spus vedeţi diseară la Observator 19. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Se face încet lumină în cazul dublei crime din Italia, în care două românce au fost găsite fără viaţă în casele lor. Anchetatorii au un posibil suspect