Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Donald Trump continuă șirul numirilor controversate la Casa Albă. Se conturează viitoarea administrație republicană

Donald Trump continuă şirul numirilor controversate la Casa Albă. Un avocat implicat într-un scandal sexual cu minore a fost propus procuror-general al Statelor Unite. Director de comunicare va fi un expert născut din imigranţi chinezi, cunoscut pentru duritatea declaraţiilor sale, iar o tânără de 27 de ani, din cercul apropiaţilor magnatului, purtătoare de cuvânt. 

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 20:23

La 27 de ani, Karoline Leavitt ar urma să devină cea mai tânără purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă. I-a câştigat încrederea lui Trump după ce i-a luat apărarea foarte tranşant în interviuri în primul lui mandat, când a fost secretar-adjunct de presă. 

"Au fost unele dăţi, pe vremea când lucram la Casa Albă, când a spus sau a făcut lucruri cu care nu am fost de acord. Dar eu eram acolo să apăr politicile Administraţiei, care ajutau, cu siguranţă, oamenii din New Hampshire", a declarat Karoline Leavitt.

Rolul lui Karoline Leavitt va fi să informeze poporul american despre activităţile preşedintelui, fără să trădeze, însă încrederea şefului său. "Am cea mai mare încredere că va ajuta la transmiterea mesajului nostru în timp ce vom face America măreaţă din nou", i-a transmis Trump.

Vezi și

Karoline Leavitt va lucra sub conducerea lui Steven Cheung, nominalizat de Donald Trump director de comunicare al Casei Albe. Cheung i-a fost consilier de încredere magnatului în primul mandat şi purtător de cuvânt în timpul campaniei electorale şi al procesului său cu starleta din filmele pentru adulţi Stormy Daniels

Pe acelaşi subiect

Multă vâlvă stârneşte şi numele celui propus procuror-general: Matt Gaetz, avocat implicat într-un scandal sexual cu minore. 

Robert F. Kennedy Jr, ales la conducerea Departamentul de Sănătate

Președintele ales Donald Trump a declarat joi că l-a selectat pe Robert F. Kennedy Jr pentru a conduce Departamentul de Sănătate și Servicii Umane, principala agenție de sănătate a Statelor Unite, scrie Reuters.

Într-o postare pe X, Kennedy a promis că va lucra pentru a pune capăt bolilor cronice, a elimina corupția și a oferi americanilor datele de care au nevoie pentru a lua decizii în cunoștință de cauză, promițându-i lui Trump că va lucra pentru "a face America sănătoasă din nou".

Kennedy a candidat la președinție în alegerile din acest an ca independent, înainte de a renunța în august și de a-l susține pe Trump în schimbul unui rol în administrația republicanului.

Kennedy, fiul și nepotul a doi titani ai politicii democrate, a vorbit frecvent despre abordarea a ceea ce el numește "epidemia de boli cronice" a unor afecțiuni precum obezitatea, diabetul și autismul, și despre reducerea substanțelor chimice din alimente.

"Siguranța și sănătatea tuturor americanilor este cel mai important rol al oricărei administrații, iar HHS va juca un rol important în a ajuta la asigurarea faptului că toată lumea va fi protejată de substanțele chimice dăunătoare, poluanții, pesticidele, produsele farmaceutice și aditivii alimentari care au contribuit la criza copleșitoare a sănătății din această țară", a declarat Trump într-o postare pe rețelele sociale.

Mai târziu, joi, în timpul unui discurs, Trump l-a lăudat pe Kennedy, spunând că va face lucruri "incredibile" în noua sa poziție. "Vrem să veniți cu lucruri și idei și cu ceea ce ați vorbit de mult timp", a spus Trump, fără să elaboreze.

Departamentul de Sănătate și Servicii Umane supraveghează reglementarea medicamentelor, agențiile de sănătate publică, inclusiv Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și asigurarea de sănătate pentru mai mult de 140 de milioane de persoane, inclusiv cei săraci, cei în vârstă de 65 de ani și peste, și persoanele cu handicap prin Medicare și Medicaid.

Reuters notează că numirea, care a fost văzută ca o posibilitate timp de câteva săptămâni, a stârnit îngrijorare în rândul unor susținători ai sănătății publice care au declarat că Kennedy ar putea avea un rol negativ în sănătatea americanilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump continuă șirul numirilor controversate la Casa Albă. Se conturează viitoarea administrație republicană