Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi

Un număr de 10.575 de candidaţi din toată ţara s-au înscris pentru a susţine concursul de intrare în rezidenţiat, dintre aceştia 3.993 de absolvenţi vor concura la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

de Redactia Observator

la 15.11.2024 , 14:28

Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi concurează pentru mai puţin de 5.000 de posturi. Specializările râvnite Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi concurează pentru mai puţin de 5.000 de posturi. Specializările râvnite - Shutterstock

Anul acesta pentru concursul de admitere în rezidenţiat, ce va fi organizat de către Ministerul Sănătăţii prin Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în centrul Expoziţional ROMEXPO din Capitală, duminică, 17 noiembrie, s-au înscris 3.993 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie. Aceştia vor susţine pe 17 noiembrie concursul de rezidențiat pentru ocuparea locurilor și posturilor în specialitățile de medicină, farmacie și medicină dentară. 

La nivel naţional, concursul de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara şi va aduna la start 10.575 de candidaţi (10.194 de candidaţi/an 2023) care îşi vor disputa şansele pentru ocuparea celor 4.961 (4.925 / an 2023) de locuri şi 237 ( 365/an 2023) de posturi.

Unde s-au înscris cei mai mulţi candidaţi

Articolul continuă după reclamă

Conform sursei citate, în centrul universitar Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" vor susţine concursul de intrare în rezidenţiat cei mai mulţi candidaţi, peste 37% din totalul candidaţilor înscrişi la nivelul întregii ţări - 3.993: 2.405 pentru domeniul medicină, 929 pentru domeniul medicină dentară şi 659 pentru domeniul farmacie.

Pe acelaşi subiect

La nivel naţional, pentru ocuparea celor 4.082 de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 6.243 de candidaţi, pentru cele 534 de locuri alocate domeniului medicină dentară 2.360 candidaţi, în timp ce pentru cele 345 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 1.972 de concurenţi.

Cum se desfăşoară examenul

Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului şi o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora.

Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidaţii vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizaţi începând cu ora 8,30, pentru ca la ora 10 să înceapă concursul de intrare în rezidenţiat, sesiunea 2024.

Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătăţii Concursului de intrare în rezidenţiat pe loc şi post în medicină, medicină dentară şi farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2022/2023. Totodată, ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.

Cele mai râvnite specialităţi

Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs, pe specialităţi, în domeniul medicină se află: medicina de familie - 555 de locuri (643 locuri / an 2023), anestezie şi terapie intensivă - 205 de locuri, pediatrie - 168 de locuri, cardiologie - 157 de locuri şi chirurgie generală - 145 de locuri.

La polul opus se află: medicina sportivă - 4 locuri, expertiza medicală a capacităţii de muncă - 6 locuri, neurologia pediatrică - 9 locuri, cardiologie pediatrică - 11 locuri şi medicina nucleară - 15 locuri. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Educaţie » Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi