Cum vrea China să aducă UE de partea ei în războiul comercial al lui Trump. Gestul strategic menit să atragă atenția Bruxellesului
China a decis să ridice sancțiunile impuse în 2021 unor membri ai Parlamentului European și Subcomisiei pentru drepturile omului, într-o mișcare menită să detensioneze relațiile cu Bruxellesul și să atenueze efectele economice ale tensiunilor comerciale cu Washingtonul, a declarat miercuri un reprezentant al legislativului UE, pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Sub rezerva anonimatului, el a afirmat că preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, ar urma să facă miercuri după-amiază un anunţ în această privinţă. China a devenit interesată să strângă relaţiile politice şi economice cu Europa pentru a limita consecinţele deciziei Washingtonului de a introduce sau a spori taxele vamale pentru majoritatea exporturilor chineze către Statele Unite.
China ridică sancţiunile impuse unor membri ai Parlamentului European
Potrivit reprezentantului Parlamentului European, sancţiunile pe care China le va ridica au fost impuse în 2021 ca răspuns la măsurile occidentale contra oficialităţilor chineze acuzate de detenţia în masă a uigurilor musulmani.
Ca răspuns la sancţiunile chineze asupra unor eurodeputaţi, Parlamentul European a stopat ratificarea Acordului cuprinzător UE-China privind investiţiile, menit să pună companiile din UE pe picior de egalitate cu cele din China.
Întrebat despre informaţia că Beijingul va ridica sancţiunile respective, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ''în domeniul economic şi în cel comercial cooperarea între China şi Europa este complementară şi reciproc avantajoasă''.
''Organismele legislative ale Chinei şi ale UE sunt o parte importantă a relaţiilor China-UE şi sperăm că cele două părţi se vor întâlni la jumătate şi vor consolida schimburile'', a afirmat el, adăugând că ''membrii Parlamentului European sunt bineveniţi să viziteze China mai des''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰