Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum s-a prăbușit telecabina din Italia: ''Nu am văzut niciodată un astfel de dezastru''

Italia este în şoc şi în doliu la o zi după ce o telecabină cu 15 oameni s-a prăbuşit în Alpi. Singurul supravieţuitor este un copil israelian de 5 ani, internat în stare critică în spital. Anchetatorii caută acum vinovaţii pentru catastrofă, după ce un cablu al telefericului s-a rupt în mod inexplicabil cu doar 100 de metri înainte de finalul călătoriei.

de Ana Constantin

la 25.05.2021 , 13:12

Un cavou de metal contorsionat într-o pădure de pini masivi. Asta au găsit echipajele de salvare ajunse la masivul Mottarone. Este tot ce a mai rămas din telecabina care transporta 15 turişti către staţiunea alpină Stresa.

Franco Gazzola, salvamont: În 25 de ani de muncă în acest domeniu nu am văzut niciodată un astfel de dezastru.

Un cablu rupt a pecetluit soarta turiştilor. Telefericul s-a dezechilibrat şi, în coborâre, s-a izbit cu forţă de un pilon al structurii. Apoi s-a prăbuşit pe un versant al muntelui. 

Vezi și

Giorgio Santacroce, locotenent colonel Carabineri: Pentru că este un teren foarte abrupt, după ce a căzut, telecabina s-a rostogolit câţiva zeci de metri până când s-a lovit de doi copaci masivi. 

Pe acelaşi subiect

Un sigur supraviețuitor, un copil de 5 ani

Tragedia a lovit cinci familii. Un copil de 9 ani a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu au putut face nimic pentru a-l salva. Singurul supravieţuitor este un băieţel de 5 ani din Israel, care a suferit fracturi multiple şi a cărui stare este în continuare critică. Eitan Biran se afla în telecabină alături părinţi, doi bunici şi de fratele său în vârstă de doar 2 ani.

Franco Gazzola, salvamont: Nu ştiu ce altceva pot spune, nu ştiu de ce şi cum s-a întâmplat.

Telecabina ar fi putut transporta până la 35 de persoane astfel că ipoteza unei supraîncărcări a fost deja exclusă. 

Aşa arată ascensiunea către staţiunea situată la 1500 de metri altitudine. Peisajul oferă o privelişte panoramică asupra Alpilor şi lacurilor Maggiore şi Orta.  Între anii 2014 şi 2016 telefericul a fost închis, pentru lucrări majore de reamenajare. Ultima lucrare de mentenanţă a avut loc în noiembrie 2020. 

Enrico Giovannini, Ministrul italian al Transporturilor: Este sarcina comună a tuturor instituţiilor nu doar să se asigure că asta nu se va întâmpla încă o dată, dar şi să îi ajute pe cei care au fost afectaţi personal. 

Primarul localităţii Stresa a declarat zi de doliu, iar autorităţile au deschis o anchetă. 

Ana Constantin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Cum s-a prăbușit telecabina din Italia: ''Nu am văzut niciodată un astfel de dezastru''