Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Culisele primelor negocieri între SUA și Rusia. Semnale rele pentru securitatea Ucrainei și a întregii Europe

După mai bine de şapte ore, americanii şi ruşi au ieşit de la discuţiile care au avut loc ieri în Geneva la fel de divizaţi cum au intrat. Un semnal cum nu se poate mai rău pentru securitatea din regiunea noastră. Şi asta pentru că în schimbul păcii, Rusia pune Occidentului condiţii greu de acceptat şi nu e dispusă să facă nicio concesie. Singurul lucru asupra căruia au fost de acord americanii şi ruşii este că un război nuclear trebuie evitat cu orice preţ.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 20:09

Negociatoarea-şefă a SUA, Wendy Sherman, spune că au avut discuţii sincere şi directe cu delegaţia Kremlinului, dar nu poate spune dacă Rusia va invada sau nu Ucraina. Un răspuns au ruşii. Dau asigurări că nu vor să atace Ucraina, însă pun condiţii, unele de neacceptat pentru Statele Unite şi aliaţii lor din Europa.

Serghei Riabkov, Ministerul rus de Externe: În ce ne priveşte, putem găsi o cale de înţelegere, doar dacă primim garanţii de securitate scrise că NATO nu se va mai extinde.

Rusia vrea să refacă sfera de influență de pe vremea Uniunii Sovietice

Vezi și

Mai exact, Rusia vrea să-şi reconstruiască sfera de influenţă de pe vremea URSS. Pentru asta, cere mai întâi, ca foste republici sovietice, ca Republica Moldova sau Ucraina, să nu fie primite în Alianţă, apoi ca americanii să nu mai aducă trupe şi arme în Europa.

Pe acelaşi subiect

Wendy Sherman, Departamentul de Stat al SUA: Nu vom permite nimănui să pună capăt politicii uşilor deschise a NATO. Nu vom lua decizii pentru Ucraina, fără Ucraina, pentru Europa, fără Europa sau despre NATO, fără NATO.

Ruşii sunt însă hotărâţi să nu facă niciun compromis în negocieri

Serghei Riabkov, Ministerul rus de Externe: Dacă NATO va continua să desfăşoare capabilităţi militare în Europa, acest lucru ar necesita un răspuns militar din partea Rusiei. Iar acest lucru va afecta inevitabil şi fără îndoială securitatea SUA și a aliaților săi europeni.

Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO: Cred că suntem foarte aproape de o confruntare militară, e o chestiune de săptămâni, serios.

Asupra unui singur lucru au reuşit să se înţeleagă toţi. Un război nuclear trebuie evitat.

Wendy Sherman, Departamentul de Stat al SUA: ​SUA şi Rusia au fost de acord că un război militar nu poate fi câştigat şi nu ar trebui purtat niciodată.

Militarii ruși sunt aproape de granița cu Ucraina

Discuţiile au loc într-un climat de securitate dificil pentru regiunea noastră. Rusia are aproape jumătate de armată dispusă pe graniţa cu Ucraina, în peninsula Crimeea, dar şi în regiunea Kaliningrad.

Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe: Există o îngrijorare legitimă din partea statelor aliate, inclusiv din partea României, cu privire la masarea de forţe ruse în proximitatea Ucrainei, în regiunea Mării Negre.

Mâine este o nouă zi şi o nouă şansă pentru Vest şi Est să facă pace. La Bruxelles este convocat consiliul NATO- RUSIA, a doua întâlnire din maratonul diplomatic de săptămâna aceasta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Culisele primelor negocieri între SUA și Rusia. Semnale rele pentru securitatea Ucrainei și a întregii Europe