Video Negocieri SUA - Rusia. Ce au decis cele două mari puteri nucleare cu privire la Europa, după primele discuții de la Geneva
Adjuncta secretarului de stat american Wendy Sherman a declarat luni că SUA au reiterat, în cadrul consultărilor de luni cu Rusia privind arhitectura de securitate, avertismentele occidentale în privinţa unei eventuale invadări a Ucrainei, au fost ferme în respingerea propunerilor de securitate ale Rusiei care sunt inacceptabile şi au transmis cu claritate că nu vor permite nimănui să pună capăt politicii uşilor deschise a NATO, în timp ce vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov a descris aceste consultări drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de compromisuri şi a cerut Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări, relatează Reuters şi AFP, potrivit AGERPRES.
Wendy Sherman a mai spus că SUA au avut discuţii sincere şi directe cu delegaţia rusă pe durata a aproape opt ore. Ea a precizat că a evocat împreună cu omologul său rus la Geneva eventuale limite reciproce pentru rachete şi manevre militare în Europa. Washingtonul a avertizat Moscova că "politica porţilor deschise" a NATO va continua în pofida solicitărilor ruse, a spus ea în cadrul unei teleconferinţe cu jurnalişti. Ea a adăugat că i-a transmis lui Serghei Riabkov că SUA sunt dispuse să continue aceste convorbiri pe viitor.
Wendy Sherman a mai precizat că Rusia nu a dat niciun răspuns la cererea americană privind o "detensionare" a situaţiei la frontiera ucraineană cu prilejul consultărilor de luni de la Geneva. Adjuncta secretarului american de stat le-a explicat jurnaliştilor că Moscova poate angaja această detensionare "trimiţând în cazărmi soldaţii" comasaţi la frontieră în aceste ultime săptămâni. Întrebată dacă omologul ei rus Serghei Riabkov a dat garanţii în acest sens, ea a răspuns: "Nu cred că ştim răspunsul la această întrebare".
Reprezentantul rus crede că e nevoie de progres și compromisuri și exclude o invazie a Ucrainei
Riabkov a descris discuţiile cu SUA privind arhitectura de securitate drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de un progres şi de compromisuri. Rusia este mulţumită de ''seriozitatea'' cu care Statele Unite au primit luni solicitările Rusiei privind garanţiile de securitate, a spus Riabkov la conferinţa de presă ulterioară consultărilor cu SUA, el asigurând că Rusia ''nu are intenţia'' să atace Ucraina.
- ”Un moment periculos pentru Europa”. SUA și Rusia negociază securitatea europeană, dar fără europeni
- NATO, mesaj direct pentru Moscova: "O agresiune a Rusiei în Ucraina va avea consecinţe semnificative"
- NATO: risc real de război în Europa. Pentru a nu invada Ucraina, Rusia impune condiţii greu de acceptat
Moscova urmează să decidă asupra continuării discuţiilor cu SUA după întâlnirile prevăzute săptămâna aceasta cu NATO şi în cadrul OSCE, a precizat oficialul rus.
"Situația nu e disperată". Rusia cere Statelor Unite să nu subestimeze riscul unui conflict
El a apreciat că există o bază pentru o înţelegere între Rusia şi SUA şi că ''situaţia nu este disperată'', dar a transmis Washingtonului să nu ''subestimeze'' riscul unei confruntări. Riabkov a confirmat că discuţiile de la Geneva nu au adus progrese în problema excluderii Ucrainei dintr-o eventuală nouă extindere a NATO, excludere cerută insistent de Moscova.
Moscova a dezvăluit pe 17 decembrie propunerile transmise Washingtonului, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA şi celălalt NATO. Rusia cere în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.
S-au întâlnit să vorbească despre pace, dar se pregătesc de război
Aşa poate fi descrisă întâlnirea dintre ruşi şi americani de la Geneva, la care niciuna dintre părţi nu a intrat cu mare tragere de inimă. Kremlinul spune că nu va face niciun compromis, ba chiar a avertizat că dacă discuţiile nu merg în direcţia pe care şi-o doreşte, oficialii ruşi se vor ridica de la masa negocierilor şi vor pleca.
Serghei Riabkov, ministru adjunct de Externe: Americanii sunt cei care trebuie să se pregătească să facă un compromis. Rusia a venit aici cu o poziţie clară. Nici nu luăm în calcul să ne abatem de la această abordare.
Ruşii au o listă lungă de pretenţii, pentru a nu invada Ucraina
Vladimir Putin vrea nici mai mult, nici mai puţin, ca fosta republică sovietică să nu fie vreodată primită în NATO şi ca Alianţa Nord Atlantică să îşi retragă militarii şi armele de pe flancul de est, deci şi din ţara noastră. Partenerii militari ai României susţin că acestea nu sunt propunerile unui om care vrea pace. Iar singura concesie pe care Vestul l-ar putea face, ar fi să accepte să organizeze mai puţine exerciţii militare în Centrul şi Estul Europei.
Antony Blinken, şeful diplomaţiei SUA: Să facem un progres real este foarte greu, când Rusia are pistolul la tâmpla Ucrainei. Întrebarea reală este dacă preşedintele Putin va urma calea dialogului şi diplomaţiei sau vrea război.
Iar cei care aşteaptă cel mai mult un răspuns la această întrebare sunt ucrainenii. După mai bine de 7 ani de lupte între armată şi militanţii proruşi din Donbass, au ajuns la capătul răbdării. Trăiesc cu frica zilei de mâine şi nu au speranţe că viitorul le va fi mai bun.
Geneva înseamnă doar startul unei serii de negocieri decisive pentru viitorul Europei şi al NATO
Analiştii consideră că Vladimir Putin este priceput în a crea crize, doar pentru a se prezenta apoi ca marele salvator care vine să le rezolve. Ameninţă că va invada Ucraina, doar pentru a forţa mâna Vestului şi a-i determina să îi acorde diverse concesii, dacă vor pace. Este o strategie care însă poate să funcţioneze doar dacă NATO îi face jocul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰