Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este Pete Hegseth, omul care va conduce armata SUA. Trump vrea să epureze generalii woke

Victorie pe linie pentru Partidul Republican din Statele Unite! Conservatorii nu doar că au dat preşedintele şi au obţinut majoritatea în Senat, dar au reuşit să şi-o păstreze şi în Camera Reprezentanţilor conform proiectiilor din acest moment.

de Redactia Observator

la 13.11.2024 , 13:29

Astfel, Donald Trump va reuşi să deţină atât puterea legislativă, cât şi pe cea executivă, timp ce de cel puţin doi ani. Iar asta nu face decât să-l ajute să-şi pună în practică planurile. Va începe cu migranţii, pentru ca au fost punctul central al campaniei sale electorale, însă măsurile vor fi mult mai dure decât se credea, au declarat surse din anturajul său pentru jurnaliştii de peste Ocean.

Astfel, Donald Trump nu doar că îi va expulza pe cei care stau în Statele Unite fără forme legale, dar intenţionează să-i şi aresteze, chiar dacă nu au comis vreo infracţiune pe teritoriul SUA, alta decât trecerea frontierei. Preşedintele ales vrea să epureze şi generalii woke din rândurile armatei Statelor Unite.

Cine va fi noul secretar al Apărării din SUA

Articolul continuă după reclamă

Donald Trump îl propune pe Pete Hegseth, comentator Fox News, pentru postul de secretar al Apărării, ca parte a unui plan de reorganizare a conducerii militare, scrie Reuters. Hegseth, cunoscut pentru pozițiile sale critice față de politicile „woke” din armată, a susținut în mod public demiterea liderilor militari pe care îi consideră adepți ai progresismului.

Pe acelaşi subiect

Dacă va fi confirmat de Senat, Hegseth ar putea avea o relație tensionată cu generalul C.Q. Brown, actualul președinte al Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, pe care l-a acuzat de promovarea unei agende „radicale”.

Practic, nominalizarea lui Hegseth reflectă viziunea lui Trump de a „curăța” conducerea militară de influențe pe care le percepe drept „anti-americane” și de a reduce implicarea SUA în alianțe. NATO nu face excepție.

Trump l-a caracterizat pe Hegseth drept un „adevărat susținător al politicii America First”, menționând că acesta va readuce „măreția” armatei SUA. Hegseth, în vârstă de 44 de ani, a criticat NATO pentru slăbiciunile sale și a acuzat aliații europeni de lipsa investițiilor în apărare. În viziunea sa, angajamentele SUA ar trebui să fie reevaluate dacă aliații nu contribuie în mod echitabil. Hegseth a studiat la Princeton şi Harvard, are grad de maior, a luptat in Irak si  Afganistan, face parte din Garda Naţională a Armatei din Minnesota si a fost decorat de două ori cu Steaua de bronz

Procesul penal în care este implicat Trump

În orice caz, nici judecătorul care l-a condamnat penal în dosarul în care e acuzat că a plătit ilegal o actriţă porno nu este prea liniştit. Magistratul ar vrea să anuleze condamnarea, dar nu o poate face fără să ajungă la un consens cu procurorii. Judecătorul newyorkez Juan Merchan a amânat marţi pentru cel mai devreme 19 noiembrie luarea unei decizii privind legalitatea condamnării penale, în această primăvară, a lui Donald Trump în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels. Biroul procurorului districtual din Manhattan Alvin Bragg a declarat că a fost de acord cu solicitarea apărării de a întrerupe procedurile pentru a examina cum să fie abordat în continuare acest caz, în lumina alegerii lui Trump şi a inaugurării care ar urma să aibă loc în ianuarie 2025.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri externe » Cine este Pete Hegseth, omul care va conduce armata SUA. Trump vrea să epureze generalii woke