Video Micul paradis de la poalele munţilor. Reacţia unei turiste care a plătit doar 15 lei pentru o experienţă de vis
Turiştii care au fugit de sărbători de agitaţia marilor staţiuni montane şi-au îndreptat paşii spre Valea Avrigului din judeţul Sibiu. Acolo, la poalele munţilor Făgăraş există o fermă de cerbi şi ciute. Turiştii au putut admira de aproape animalele şi chiar le-au putut hrăni.
Relaxare, dar şi o autentică lecţie de zoologie, cu cerbii şi ciutele în faţă. "Dacă aţi auzit cumva de Cerbul Carpatin, să înţelegem că Cerbul Carpatin este de fapt un cerb comun din zona Carpaţilor!", a spus Daniel Stoica, administrator fermă.
Atracţia fermei de cerbi este masculul Willi, care are 17 ani. "Coarnele lui Willi de la vârsta de 12 ani, 15 ani, evident, 16 şi frânturile de la 17. Când se topesc zăpezile, absolut toţi cerbii din specia Cerbului Comun îşi leapădă coarnele. Acestea le cad! Şi exact din acelaşi loc începe să le crească o pereche nouă", adaugă Daniel Stoica, administrator fermă.
Turiştii au avut ocazia să hrănească animalele
Dupa ce au aflat informaţii despre cerbi şi ciute, turiştii au avut ocazia să hrănească animalele. La final, vizitatorii au făcut fotografii. "Aici foarte frumos. E ceva deosebit cu animalele astea așa de blande și totuși în sălbăticie, mi-a plăcut foarte mult", spune o turistă.
- Blestemul aglomeraţiei din trafic loveşte o altă destinaţie de vis din România. Unii şoferi au renunţat şi au...
- Staţiunea de vis aflată la 4 ore de România, unde turiştii dau năvală. Cazarea costă de la 80 de euro pe noapte
- "Perla" ascunsă din Retezat, locul ideal pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Reacţia unei tinere care a venit...
- Micul paradis de la poalele munţilor. Reacţia unei turiste care a plătit doar 15 lei pentru o experienţă de vis
- Distracţia pentru care o turistă străină a venit de două ori în România. Preţurile încep de la 250 de lei
"Într-un cadru mai deosebit să spun aşa, un prilej să-i scoatem la aer pe cei mici, să vizităm ceva în zonă. Din punctul meu de vedere Valea Avrigului și Porumabu de Sus sunt zone foarte bune de vizitat având foarte multe atractii pentru cei mici", adaugă alt turist.
Cât costă intrarea la fermă
"Un sfârşit de an destul de aglomerat aş putea spune. Simțim în ultima perioadă cum oamenii caută o zonă de odihnă mai puţin aglomerată să spunem aşa, unde te poți relaxa, odihni și te poți conecta cu natura într-un mod foarte natural", a mai spus Daniel Stoica, administrator fermă.
Ferma de cerbi se află într-o pădure de la poalele munţilor Făgăraş, pe Valea Avrigului, la o distanţă de 30 de kilometri de Sibiu. Intrarea costă 15 lei pentru un adult şi 10 lei pentru un copil.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰