Video CALCUL: Cu cât se scumpește energia electrică în 2025. Plafonarea expiră în trei luni
Facturile ne vor da peste cap bugetul şi în 2025. Plafonarea expiră în trei luni, iar la preţurile mici, cele dinainte de criză, nu ne mai întoarcem. Trebuie să ne obişnuim, spun experţii din domeniu, cu facturi cu 50 la sută mai mari sau chiar duble în unele cazuri. Între timp, clienţii Hidroelectrica, care nu au avut variaţii dramatice de preţ, vor plăti mai mult chiar din această lună.
Paradoxal, facturile unor clienţi Hidroelectrica, chiar dacă sunt plafonate, vor creşte din această lună. Până acum ei s-au bucurat de cel mai mic preţ din piaţă. Plăteau sub plafonul de 80 bani.
Statul însă a majorat tarifele de transport și distribuție, componente cu o pondere mare în preţul final. Sunt costuri suplimentare, care vor umfla facturile acestor clienţi. De exemplu, în loc de 76 de bani pe kilowatt oră, vor plăti 80 de bani. Asta înseamnă că vor da în plus, în medie, 10 lei.
Şi ceilalţi consumatori vor simţi creşterea tarifelor de reţea, însă doar după ce expiră plafonarea. E încă o scumpire care se va adăuga valului de creşteri anunţate de la întâi aprilie.
"Eu estimez că preţul pentru un consumator se va situa undeva în intervalul 1 leu, 1 leu 30, ceea ce e mai mult de valoarea plafoanelor din acest moment, dar nu este o creştere care să creeze panică. Este o creştere pentru cei cu tarifele cele mai mici, de 60%-70%, pentru ceilalţi, care plătesc 80 de bani, este o creştere de 50%", a declarat Corneliu Bodea, expert în energie.
- Să primeşti banii ca angajat sau prin firmă? Soluţia pentru a evita impozitele mari pe venit
- Intrarea în Schengen, mană cerească pentru cei din apropierea vămilor: "Am luat țigări. Patru cartușe de...
- Produsul care se va scumpi cu peste 10% după modificarea unei reguli vechi de 12 ani. Care sunt preţurile acum
- Preţul gazului la Bursă a atins maximul ultimelor 14 luni. Experţii anunţă facturi cu cel puţin 50% mai mari
- Fermierii anunță dezastrul lăsat în urmă de secetă: cele mai slabe recolte de porumb și floarea soarelui din...
Vor fi ajutaţi doar consumatorii care nu-şi permit să-şi plătească facturile
"Pentru românii vulnerabili, ne-am asumat măsuri de sprijin, cel mai probabil, pe baza unor vouchere sau carduri de energie. Pe legislaţia actuală, sunt prea puţini. Până în 100.000 de gospodării, ceea ce nu reflectă realitatea de pe teren", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Să revenim la piaţa liberă ne cere şi Comisia Europeană. Facturile mici pe care le plăteam înainte de criza energetică sunt deja istorie, spun specialiştii.
"Criza a trecut, dar nu am revenit la situaţia pre-criză. Întreaga Europă se alimentează cu gaz mai scump, dublu la preţ, care creează încă o presiune pe preţul la energie electrică. Consumatorii vor simţi acest lucru şi vor fi nemulţumiţi. Însă eu cred că este nevoie de a întelege", a spus Corneliu Bodea, expert în energie.
Și facturile la gaz vor costa mai mult. Specialiștii estimeaza un preț de 50 de bani pe kWh, cu 30% mai mult decât plătim acum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰