Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Britanic, angajat al Ambasadei UK la Berlin, suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. Bărbatul a fost arestat în Germania

Un angajat al ambasadei Britanice din Berlin este acuzat de spionaj. Bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost arestat în apartamentul lui din oraşul Potsdam, în urma unei operaţiuni a autorităţilor britanice şi germane.

de Redactia Observator

la 12.08.2021 , 08:39

Totul după ce procurorii au concluzionat că de cel puţin nouă luni, britanicul ar fi furnizat informaţii clasificate serviciilor secrete din Rusia. El a fost fotografiat de mai multe ori când oferea plicuri cu documente din Ambasada Britanică în schimbul unor sume de bani. 

”Acuzatul a primit în schimbul transmiterii unor informaţii o sumă de bani, în numerar, nedeterminată”, mai precizează într-un comunicat parchetul.

Acest britanic era un angajat local al ambasadei britanice, începând din noiembrie 2020, într-un post neprecizat imediat.

Vezi și

”Apartamentul şi locul său de muncă au fost percheziţionate”, anunţă parchetul.

Acest dosar este unul dintr-o serie de scandaluri de spionaj, în ultimii ani, în care autorităţi germane acuză Rusia.

Poliţia britanică a anunţat într-un comunicat că bărbatul a fost arestat în urma unor suspiciuni cu privire la infracţiuni privind o ”activitate de informaţii pe bani”.

Contactat de Reuters, Serviciul federal rus de securitate (FSB) nu a răspns imediat. Contactată de agenţia rusă de presă Interfax, Ambasada Rusiei în Germania a refuzat să comenteze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Britanic, angajat al Ambasadei UK la Berlin, suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. Bărbatul a fost arestat în Germania