Foto Băieţel de doi ani torturat de tatăl vitreg până la moarte, în Argentina. Medicii au descoperit că era plin de vânătăi şi arsuri de ţigară
Tragedie cumplită. Un băieţel de doar doi ani a murit după ce tatăl vitreg l-a torturat şi abuzat sexual în repetate rânduri. Medicii au descoperit că avea corpul plin de vânătăi şi urme de la arsuri cu ţigara, pe piele.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Cadrele medicale au rămas îngrozite când au văzut starea în care se afla Thiago, în vârstă de doar doi. Tatăl vitreg, Ariel Farias,în vârstă de 28 de ani, și mama biologică, Pamela Palacios, în vârstă de 27 de ani, l-au dus la spital, susținând că s-a înecat în timpul cinei. Adevărul însă era mult mai înfiorător.
Băieţelul fusese abuzat în repetate rânduri
Thiago, care avea urme de ţigări stinse pe tot corpul, a murit la spitalul Sanguinetti de Pilar din orașul Cordoba din Argentina, pe 19 martie, la scurt timp după spitalizare.
După moartea sa, medicii au efectuat o autopsie, în urma căreia au descoperit că micuţul fusese abuzat sexual o perioadă lungă de timp şi bătut extrem de grav, având inclusiv arsuri de ţigară în zona genitală. Cauza morţii ar fi fost o lovitură în zona stomacului care a dus la sângerări interne.
La doar câteva ore după moartea băiatului, autoritățile au deschis o anchetă asupra incidentului și l-au arestat pe tatăl vitreg, dar nu și pe mama sa. Farias a fost reţinut imediat pentru că jacheta pe care o purta la spital ar fi fost acoperită cu sânge, potrivit The Sun.
Bunicul băiatului, Jose Fleitas, a declarat pentru presa locală Pilar de Todos că a avertizat autoritățile cu peste un an în urmă și chiar a oferit dovezi că nepotul său fusese abuzat, dar bătrânul susţine că „nimeni nu a făcut nimic”.
Procuratura Generală a anunțat că mama este de asemenea anchetată, dar în prezent nu este arestată. Concubinul acesteia în schimb se află în custodia poliţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰