72 de senatori americani, pregătiți să voteze sancțiuni zdrobitoare împotriva Rusiei, dacă Putin refuză negocieri serioase de pace
Unul dintre cei mai influenți senatori americani, republicanul Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump, a declarat că are sprijinul a 72 de senatori pentru un proiect de lege care ar impune noi sancțiuni "zdrobitoare" împotriva Rusiei și tarife vamale țărilor care continuă să cumpere petrol, gaze și alte produse-cheie din această țară, dacă Vladimir Putin nu se angajează în negocieri serioase pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

"Scopul este de a-l sprijini pe președinte", a declarat miercuri senatorul Lindsey Graham, republican din Carolina de Sud, în aceeași zi în care SUA și Ucraina au anunțat un acord privind accesul Statelor Unite la resursele naturale ale Ucrainei. Potrivit acestuia, acordul oferă un plus de securitate oficialilor de la Kiev, îngrijorați că Donald Trump și-ar putea retrage sprijinul pentru negocierile de pace cu Moscova.
Sancțiuni dure și tarife masive
Proiectul de lege, consultat de Bloomberg, prevede introducerea unei taxe vamale de 500% la importurile din țările care achiziționează petrol, produse petroliere, gaze naturale sau uraniu rusesc. Alte prevederi ar interzice cetățenilor americani să cumpere datorie suverană emisă de statul rus.
"Președintele Trump a vorbit despre frustrarea sa", a explicat Graham. "Îmi doresc un sfârșit negociat al războiului, onorabil și just. Cred că Trump este cel mai potrivit pentru a atinge acest obiectiv, dar aceste sancțiuni exprimă poziția Senatului: vedem Rusia drept principalul agresor."
- Medvedev, după ce Trump și Ucraina au semnat acordul mineralelor: "I-a obligat să plătească cu bogăția țării...
- Kellogg: Ucraina este pregătită să accepte de facto revendicările teritoriale ale Rusiei
- Kremlinul dă asigurări că vrea să oprească războiul, dar nu așa rapid cum își dorește Trump
- Rusia își reface armata mai rapid decât credea Occidentul: 40.000 de soldați noi pe lună și 300 de tancuri...
- Europa nu poate trimite nici 25.000 de soldați în Ucraina: "Nu doar părem slabi, chiar suntem"
"Putin ar face o greșeală uriașă dacă ar încerca să-l păcălească pe Trump"
Senatorul a avertizat că Vladimir Putin "ar face o greșeală uriașă dacă ar încerca să-l păcălească pe Trump. Acest proiect de lege este un instrument din arsenalul președintelui." "Când Trump consideră că s-a ajuns într-un impas, atunci trebuie să vă așteptați la acțiune", a adăugat Graham.
El a mai declarat că are susținere suficientă și în Camera Reprezentanților pentru promovarea inițiativei. Senatorul prezice că Putin va fi, în cele din urmă, nevoit să aleagă între a negocia cu Trump sau a risca "zdrobirea" economiei ruse. Casa Albă nu a emis un punct de vedere oficial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰