Video Crin Antonescu, despre scandalul terenurilor BTT: Nicușor Dan se luptă cu niște "rechini" care n-au construit decât cafenele
Invitat în platoul Observator, Crin Antonescu, a răspuns întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu dar şi la întrebările adresate de români. Acesta a vorbit despre povestea terenurilor BTT pe care Nicușor Dan a pus-o pe masă, despre Victor Ponta, dar și despre ce măsuri va lua dacă ajunge în fotoliul de la Cotroceni.
Crin Antonescu a venit în platoul Observator după ce, ieri, 30 aprilie, a fost la ultima dezbatere din cele trei organizate, înainte de alegerile de pe 4 mai. Antonescu s-a contrat cu Nicușor Dan și Elena Lasconi, cel mai controversat subiect fiind cel al avizelor pentru spitalul pentru bolnavii de cancer.
Credeți că mai este ceva de spus în povestea pe care a pus-o pe masă Nicușor Dan, cu terenurile BTT, semnăturile?
Crin Antonescu: Nu mai sunt, din punctul meu de vedere, lucruri de spus. Încă o dată, esența chestiunii pe care domnul Dan nu a vrut să o prezinte și s-a făcut chiar că nu înțelege. Eu am semnat în 1999 ca ministru pentru că eram obligat de legile în vigoare să consemnez într-un certificat de atestare a patrimoniului fiecărei societăți comerciale, care era în subordinea ministerului, patrimoniul ei pe care se afla. Eu atât am făcut. Mai departe, asocierea între acest birou BBT cu intere patrimoniale și patrimoniu, vânzări, cumpărări și alte lucruri, au început în 2003 printr-un contract, pe care eu l-am arătat, care s-a produs, la 3 ani de la plecarea mea din minister, plecarea partidului meu de la guvernare, nicio legătură. Asta a fost tot! Am adus contractul prin care începe să se împartă la ceea ce domnul Nicușor Dan a numit "rechini imobiliari". Dânsul se luptă cum se luptă cu "rechini imobiliari", aici e vorba de niște "rechini" care n-au construit decât niște restaurante și niște cafenele.
- Cum ar acționa candidații la Președinția României dacă Rusia ar ataca Republica Moldova
- Crin Antonescu, despre Nicușor Dan: "Ori are o disfuncţie logică, ori este pus de altcineva să candideze"....
- John Ion Banu, de părere că fiecare român ar trebui să aibă "două-trei arme": "Câţi ostaşi poate să aducă...
- John Ion Banu: "Nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Republicii Ruseşti. Aș reduce cheltuielile...
- Elena Lasconi, despre Nicușor Dan și dezicia USR de a-l susține la prezidențiale: "Ca în Luceafărul lui...
Crin Antonescu: Am dorit, cu domnul Nicușor Dan, să avem o discuție pe tema prezidențială. Nu discut dacă e un primar bun. Nu l-am votat, nu cred că e un primar bun dar e o altă chestiune. Cred că ar fi un președinte catastrofal și, din cauza asta, doream să discutăm pe chestiuni prezidențiale. Dânsul a inițiat acest atac!
Un alt contracandidat, Victor Ponta, este subiectul dezvăluirilor făcute de cei de la PSD care susțin că a furat baza de date a partidului cu numărele de telefon ale primarilor pentru că primarii au primit acele mesaje. Cât succes e posibil să aibă Victor Ponta printre primarii PSD?
Crin Antonescu: M-am întâlnit cu sute și sute, știu exact cât din cei 2000 de primari ai PSD. Am fost bine primit de toți, am discutat cu toți. Am o relație foarte bună cu foarte mulți dintre ei. Problema cu domnul Ponta este alta. A ieșit un scandal că n-am dat mâna, lucru neobișnuit, pentru că în viața politică am dat mâna cu toți. Domnul Ponta a întrecut o limită în această campanie. Despre domnul Ponta nu se poate discuta decât în lipsă, pentru că la dezbateri nu se prezintă. E o formă de lașitate sub orice critică. În același timp, postul de televiziune al acelui fugar care vrea să conducă România din Serbia, mă refer la Sebastian Ghiță, deversează în fiecare zi calomnii absolut îngrozitoare. Deci domnul Ponta stă acolo, împroșcă cu noroi și când sunt dezbateri să vină față în față...I-am spus că este un trădător, mincinos, impostor. El, după niște ani de ocol, a venit și a fost luat de către Marcel Ciolacu, consilier economic. Se duce la toate ecranele și spune că va scoate și pe Ciolacu de la guvernare și PSD, care e un partid îngrozitor și care a făcut praf economia, dar n-are demnitatea să renunțe la mandatul de la partidul ăla îngrozitor.
În interviul acordat pentru Observator, cu Alessandra Stoicescu, s-a vorbit şi despre omul Crin Antonescu, nu doar despre ipostaza de politician.
V-a durut faptul că s-a împroşcat în dumneavoastră pentru că timp de 10 ani aţi ales să fiţi mai presus de orice tată?
Crin Antonescu: Nu. Nu am niciun fel de ezitare să spun că e poate lucrul cel mai bun pe care l-am făcut în viaţa mea. Pentru mine a fost foarte important ce fac, cum mă comport cu acest copil din cauza episodului... A traumei pe care... Copil fiind, lovitura o primeşte din plin când rămâne fără unul din părinţi, mama, la 3 ani, în condiţiile care se cunosc.
Crin Antonescu: Am o mare recunoştinţă pentru fiica mea şi pentru Adina, a doua mea soţie şi mama adoptivă a Irinei. Nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea... A fost ca la naufragiaţi. Trebuie să te aduni cum poţi pentru că e nevoie. În 2004 aveam 44 de ani şi m-am gândit câţi ani vor trece până să o văd majoră. M-am rugat să trăiesc atâţia ani pentru că nu se ştie niciodată.
Crin Antonescu: Am avut satisfacţii şi cu ea, am fost ajutat enorm şi de Adina, de bunica fetei, mama primei mele soţii. Când a avut ceremonia de absolvire a facultăţii, în Marea Britanie, am luat-o şi pe bunica şi sunt fericit că a trăit. Cea mai mare satisfacţie. Mi-a dat Dumnezeu un copil bun. Irina nu a fost interesată de politică deloc pentru că atunci când am ieşit din politică, în 2014, era măricică. Avea 12-13 ani. Dar nu se preocupa. Noi, politicienii, avem o chestiune - de a ne proteja copiii.
Care sunt primele trei măsuri pe care le va lua Crin Antonescu, dacă va ajunge președinte?
Crin Antonescu: Prima dată stau de vorbă, cum au stat la Vatican, păstrând proporţiile, Trump cu Zelenski, cu Ilie Bolojan care e un om foarte metodic, foarte aşezat, cu dosarele puse la punct. Pentru că a fost o perioadă încărcată sunt agende multe şi complicate, şi cred că, în ziua când voi intra la Cotroceni, voi sta de vorbă câteva ore cu Ilie Bolojan.
Apoi, să definitivez echipa cu care merg acolo – am vorbit de analistul de politică externă Ştefan Popescu, generalul Mîndrescu, George Scutaru, specialist în politică externă şi apărare. Sunt oameni care m-au susţinut în această campanie, oameni de a căror competenţă sunt absolut convins şi mai sunt şi alţii. Şi al treilea lucru ar fi să transmitem un mesaj, ca prim pas pentru refacerea unităţii. Românii sunt foarte scindaţi, ca niciodată sunt dezbinaţi. E o traumă anularea alegerilor, cei care l-au votat pe Georgescu şi nu-l mai au acum şi ar fi vrut să îl voteze. Astea nu sunt lucruri de luat în râs, de ignorat sau de condamnat. Oamenii nu au nicio vină, oamenii trebuie aduşi împreună, sigur, fiecare cu opţiunea lui, dar să simtă că fac parte din aceeaşi naţiune. Nu o să uit niciodată, eu, cel puţin, că diaspora nu sunt nişte pâlcuri de oameni, pentru că unii dintre ei votează şi contează, din cinci în cinci ani. Diaspora înseamnă un sfert din naţiunea română.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰