Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Român incendiat de rival la periferia Romei. Se refugiase în propria maşină când a fost stropit cu benzină

Un român de 45 de ani a fost arestat în Italia pentru tentativă de omor, după ce şi-a incendiat rivalul în vârstă de 35 de ani, tot de origine română, în urma unei altercaţii. În timp ce se certau, victima a urcat în maşină moment în care agresorul său a turnat benzină pe vehicul şi i-a dat foc. Tânărul a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul şi se află în stare critică. 

de Redactia Observator

la 01.05.2025 , 11:31

Român incendiat de rival la periferia Romei. Se refugiase în propria maşină când a fost stropit cu benzină Român incendiat de rival la periferia Romei. Se refugiase în propria maşină când a fost stropit cu benzină - romatoday.it

Scene de groază pe via Casilina 1750, în localitatea Monte Compatri de la periferia Romei. Un bărbat de 45 de ani, cetățean român, i-a incendiat mașina rivalului său, de asemenea român, în vârstă de 35 de ani, după o ceartă care a degenerat într-un val de violență extremă.

Potrivit carabinierilor, cei doi ar fi avut o dispută din motive încă neclare.

Românul incendiat de rival se află în stare critică la spital

Articolul continuă după reclamă

Când cel mai tânăr s-a refugiat în propriul autoturism pentru a scăpa de furia atacatorului, bărbatul de 45 de ani a turnat benzină pe vehicul, profitând de un geam lăsat deschis, și i-a dat foc. Mai mulți trecători, văzând flăcările, au alertat imediat serviciile de urgență.

Pe acelaşi subiect

Pompierii au reușit să stingă incendiul, în timp ce carabinierii din Colonna l-au arestat pe agresor.

Victima, care a suferit arsuri grave pe o mare parte a corpului, a fost transportată de urgență la spitalul Campus Bio-Medico și se află în stare critică, potrivit Radio Roma. Agresorul a suferit, la rândul său, arsuri ușoare și este în prezent internat sub pază la spitalul Tor Vergata.

Cercetările au fost preluate de secția operativă a Companiei de carabinieri din Frascati.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Noul trend culinar: Vă tentează să testaţi micii cu fistic?
Observator » Ştiri externe » Român incendiat de rival la periferia Romei. Se refugiase în propria maşină când a fost stropit cu benzină