Video Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog, demis după declaraţiile halucinante făcute la Observator
Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog a fost demis în urma declaraţiilor halucinante pe care le-a făcut pentru Observator în cadrul campaniei "Pericol naţional. Drogul bate viaţa". În locul lui a fost numită comisarul-şef Ramona Dabija.
"Nu pot să spun adevărul. Mă fac aia zob." - a fost răspunsul halucinant pe care Georgel – Cristian Ivan l-a dat în faţa unui reporter Observator în momentul în care a fost întrebat despre fenomenul stupefiantelor din România. Potrivit site-ului oficial, noul director al Agenţiei Naţionale Antidrog este Ramona Dabija, care a lucrat până acum la Institutului de Cercetare și Prevenire al IGPR. Georgel – Cristian Ivan este acum director adjunct.
Deşi Agenţia funcţionează de aproape 20 de ani, consumul de droguri tot creşte. Din bugetul de 32 de milioane de lei anual, 26 de milioane se duc pe salarii. Sub 20% din bani mai rămân pentru programe. Agenţia Antidrog are în toată ţara 220 de poliţişti, medici şi terapeuţi angajaţi, dintr-o schemă totală de 320. Sunt judeţe în care doar 5 oameni au de gestionat o populaţie de sute de mii de locuitori.
- Cel mai mare "spălător" de bani din lume, arestat de polițiștii spanioli. Britanicul "curăța" și 350.000 de...
- Cum ascund autorităţile gunoiul sub preş. Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog: "Nu pot să spun adevărul. Mă...
- Proiect controversat. Elevii şi studenţii, testaţi antidrog în şcoli şi facultăţi. Cei care refuză riscă 5...
Şeful Agenţiei Naţionale Antidrog-reporter: Nimeni nu-şi mai doreşte să... aaa, vorbesc prostii, că mă fac ăia zob. Mă fac ăia zob. Dar asta e, am intrat, joc. Agenţia Naţională Anti-drog are plan... plan? Are program naţional.... deci... cu siguranţă da. Ni s-a pus o pecete şi avem o etichetă de împărţitori de flyere. Cam aşa arată un flyer, nu cred că e nimic de condamnat în toată povestea... Poate nu vrei să droghezi cu toate drogurile, dar ai un moment de slăbiciune când vezi poliţia că vine, ai un moment de temere, iei tot pumnul de pastile şi automat ai făcut o supradoză.
Cum bani pentru prevenţie şi recuperare nu prea sunt, statul intenţionează să trateze dependenţa cu închisoarea. Parlamentarii propun pedepse dure pentru consum: între 1 şi 5 ani de închisoare pentru marijuana şi între 2 şi 7 ani pentru drogurile de mare risc, precum cocaina.
Bianca Iacob, reporter Observator: Proiectul de lege care susţine pedepse mai aspre pentru consumatorii de droguri este in acest moment în comisii, în analiză, la Parlament. Cel mai probabil nu va fi adoptat pentru ca nici DIICOT, nici Agenţia Naţională Antidrog nu susţin această modificare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰