Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Observator, în prima linie a frontului din Ucraina. Cum trăiesc românii într-o țară aflată în așteptarea invaziei

Ucraina este o ţară în aşteptarea invaziei. Armata rusă s-a pus deja în mişcare şi îşi mută soldaţii şi tehnica militară din estul, în vestul ţării, iar NATO avertizează din nou că riscul unui război este cât se poate de real. O echipă Observator este în Ucraina şi vă va transmite de acolo în zilele următoare. Prima oprire a fost Odessa, unde am încercat să aflăm cum trăiesc românii de acolo sub ameninţarea războiului.

de Laurenţiu Rădulescu

la 18.01.2022 , 19:54

Odessa este în planurile generalilor ruşi una dintre primele ţinte în cazul unei invazii. Ar lăsa Ucraina fără ieşire la Marea Neagră şi, cel mai important, ar avea cale liberă să cucerească toată zona de coastă până la graniţa cu noi, deci, implicit, cu NATO.

"O eventuală avansare a trupelor ruseşti spre Odessa ar echivala cu distrugerea economică a Ucrainei, Ocuparea portului Odessa ar fi esenţială, cel mai mare port ucrainean şi unul dintre cele mai mari din Marea Neagră", transmite Laurențiu Rădulescu, trimisul special Observator în Ucraina.

În calea gloanţelor ar putea ajunge şi 120.000 de etnici români. Echipa Observator a vorbit cu câţiva dintre ei. Vadim Bacinschi este scriitor şi locuieşte în Odessa de 35 de ani. Nu ştie ce va face dacă ruşii vor declanşa ofensiva.

Vezi și

"Ce alternativă aş avea? Eu aş rămâne aici, unde să mă duc eu? Odessa, în general, este un oraş rusofon, e un oraş prorus, marea majoritate a populaţiei. Şi aici simt că impun, impun limba ucraineană în şcoli. Aici erau foarte multe şcoli ruseşti, totalmente era predare în limba rusă. Acum nu mai sunt", spune Vadim Bacinschi.

Pe acelaşi subiect

Tensiunea mocneşte la fiecare pas. Iar semnele nu sunt bune.

"Evacuarea consulatului Federaţiei Ruse la Odessa este un indiciu direct că Federaţia Rusă planifică, că cel puţin face, imită toate exerciţiile care înseamnă o intervenţie militară", spune Grigore Cozma, jurnalist, etnic român.

Grigore Cozma este jurnalist în Odessa, iar asta îl face o ţintă pentru proruşi, aşa că a ajuns să umble peste tot cu arma la el. Spune că pe lângă tensiunile militare, Rusia duce şi un război informaţional.

"Avem de-a face în primul rând cu o agresiune informaţională, o agresiune mixtă, care nu e pur militară, jocurile militare la graniţă au mai mult un joc geopolitic, iar pentru populaţia de rând, Telegram, canalele de ştiri, media care aparţin mogulilor proruşi sunt cele care fac ordinea de zi. Ministerul ucrainean al apărării încearcă să ducă o campanie contrainformaţională, dar cu părere de rău, ruşii arată incapabilitatea autorităţilor ucrainene, care nu este aşa", spune Grigore Cozma.

Dar ce urmăreşte Vladimir Putin rămâne cu adevărat un mister. Vadim Bacinschi nu crede că ruşii vor invada Ucraina, pentru că au deja jocurile făcute în regiunea noastră.

"Problema asta e dificilă, noi putem doar presupune, face prognoze şi a ne da cu părerea, nu ştii, nu ştii. Spunea cineva de la Cernăuţi, un npolitolog român, Remus Cernea, că nu o să mai încerce Rusia să se bage în Ucraina. Rusia şi-a luat Crimeea, are tot ce vrea acolo. Şi-a pus Putin tot ce trebuia să-şi pună acolo. Are şi pentru rachete, şi baze, şi pentru Marină. Ucraina e o problemă mare, o problemă grea. Situaţia e aranjată. El are Transnistria. Apoi, are separatiştii, şi-a pus Doneţk şi Luhansk în partea aia şi apoi o să-i ţină tot timpul strânşi şi când va fi nevoie o să-i bage în foc", crede Bacinschi.

Rusia își mută soldații. Trupe trimise în Belarus și spre granița cu Ucraina

Imaginile care vin însă din Rusia spun o altă poveste. Trenuri pline de soldați și tancuri ale armatei ruse se deplasează spre granița cu Ucraina. Ascunse sub prelate sunt, potrivit presei internaţionale, sisteme de rachete balistice Iskander-M, cu o rază de acţiune de 500 de kilometri. Unul dintre scenarii ar fi că aceste sisteme vor fi instalate în Crimeea, la Kerci, iar de aici, ruşi le-ar putea fi folosite tocmai în cazul în care vor încerca cucerirea Odessei.

Jens Stoltenberg, Secretar General NATO: Riscul unui conflict este real.

Azi, Europa a mai făcut o încercare de a rezolva această criză pe cale diploamtică. Şefa diplomaţiei germane a mers la Moscova.

Annalena Baerbock, şefa diplomaţiei germane: Suntem pregătiţi pentru un dialog serios privind angajamentele comune şi paşii pentru a spori securitatea tuturor europenilor, securitate pentru oamenii din Riga, securitate pentru oamenii din Bucureşti, pentru cei din Berlin sau din Sankt Petersburg.

Vizita s-a încheiat însă fără rezultate concrete. Aşa că şeful diplomaţiei americane vine şi el de urgenţă în Europa. Va face o primă oprire la Kiev, la ambasada Statelor Unite de acolo, pentru a instrui corpul diplomatic ce să facă în cazul izbucnirii unui război.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Observator, în prima linie a frontului din Ucraina. Cum trăiesc românii într-o țară aflată în așteptarea invaziei