Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Românii care denunţă evazioniştii ar putea primi o parte din valoarea fraudei. Marcel Boloş s-a gândit şi la procent

Guvernul accelerează digitalizarea ANAF şi pregăteşte o serie de măsuri pentru a creşte gradul de colectare. Cei care îi denunță pe evazioniștii fiscali ar putea să primească 1% din valoarea fraudei, anunţă ministrul de Finanţe, în exclusivitate pentru Observator. Premierul are o altă abordare şi vrea să îi demită pe şefii Fiscului şi ai Vămilor. Noile conduceri ar urma să nu mai fie numite politic. 

de Florentina Lazăr

la 20.11.2023 , 20:19

Ministrul de finanţe vrea să implice românii în combaterea evaziunii fiscale. Cei care semnalează anonim fapte ilicite ar putea primi de la jumătatea anului viitor stimulente financiare. 

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: "Ne gandim să fie un procent din fapta şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că e, până la urmă, e meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională."

Românii vor putea semnala online dacă, spre exemplu, angajatorul face plata parţială pe cartea de muncă sau o firmă nu emite factură fiscală. Pentru a combate evaziunea fiscală care ajunge la peste 10% din PIB, adică 160 de miliarde de lei, Ministerul de Finanţe digitalizează cu bani europeni instituţiile din subordine. De la 1 ianuarie, factura electronică va fi obligatorie pentru toate tipurile de tranzacții realizate între firme.  

Vezi și

Florentina Lazăr, reporter Observator: "Facturile sunt încărcate în această platformă. Cu ajutorul inteligenţei artificiale, softul va detecta suspiciunile de evaziune fiscală pe întreg lanţul şi va emite alerte în acest sens."

Pe acelaşi subiect

Soluţiile autorităţilor pentru a combate evaziunea fiscală

ANAF monitorizează acum plata taxelor cu un sistem informatic vechi, cu peste 400 de aplicaţii independente. În noul soft, vor fi interconectate milioane de date din cele 660.000 de case de marcat, sistemul e-transport, sigiliul electronic al mărfurilor, facturi electronice şi informaţii contabile.  

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: "Ştim de unde se aprovizionează cu marfă cel care intră în procesul de monitorizare şi ştim ce destinaţie au mărfurile."

Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Digitalizării: "Ne propunem să creştem cu cel puţin 1% din PIB creşterea colectării TVA pentru anul următor."

Pentru a combate contrabanda, statul cumpără 26 de scannere performante pentru Vămi. Primele 3 vor fi amplasate în punctele fierbinţi ale evaziunii fiscale: Portul Constanţa, graniţele cu Moldova şi cu Ucraina. Acum, Autoritatea Vamală Română dispune de un singur scanner în Portul Constanţa, vechi de două decenii. Facem inspecţie fizică la mărfuri, în timp ce alte state folosesc inteligenţa artificială.

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: "Cel târziu la începutul anului viitor să putem să inaugurăm, să punem prima bornă de scanner."

De la jumătatea anului viitor şoferii care transportă mărfuri vor fi obligaţi să aplice sigilii inteligente pe autovehicule. Acestea vor înregistra date şi vor transmite locaţia autovehiculului. 

 Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: "Cele 2.000 de sigilii vor fi repartizate în funcţie de zonele de risc. La graniţa cu Bulgaria, unde vin cele mai multe mărfuri care se pare tranzitează teritoriul României, dar mai mult rămân în ţară."

Transportatorii care refuză montarea sau deteriorează sigiliile riscă amenzi care ajung la 50.000 lei. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » EXCLUSIV. Românii care denunţă evazioniştii ar putea primi o parte din valoarea fraudei. Marcel Boloş s-a gândit şi la procent