Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Cum se fabrică făina de greieri, aprobată de UE pentru orice mâncare. "Adormim greierii, îi spălăm, îi fierbem"

Anul a început cu un gust nou! Comisia Europeană a aprobat vânzarea mâncărurilor cu făină din greieri în toate ţările din Uniune. O echipă Observator a aflat, în exclusivitate, cum se fabrică făina pe care Bruxellles-ul se gândeşte să o asocieze cu pâinea, cozonacii şi gustările obişnuite. O să vedem acum imagini dintr-o fabrică din Vietnam, care produce o gamă largă pe bază de insecte.  

de Redactia Observator

la 13.01.2023 , 20:19

Directorii unei fabrici din Vietnam, care produce făină de greieri, spun că procesul de producţie este strict controlat, iar rezultatul final este sigur pentru consum. Insectele care devin materie primă sunt hrănite doar cu vegetale şi sunt bine curăţate înainte să fie măcinate.

"Oprim mâncarea timp de 24 de ore, apoi facem recoltarea. Un sistem automat selectează greierii. Urmăm protocoalele de siguranţă, la fel ca o fabrică de creveţi sau una de carne. Adormim greierii, apoi îi spălăm, îi fierbem - îi gătim în apă fiartă 9 minute", a spus directorul Bicky Nguyen.

Experimente cu făină din greieri s-au făcut şi la noi în ţară. La începutul anului trecut, studenţii şi cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi şi de la Facultatea de Inginerie Alimentară Suceava au făcut pâine şi brioşe cu noul ingredient. 

Vezi și

Specialiştii spun că cei care au alergii, mai ales la crustacee, ar fi bine să nu se atingă de nicio mâncare făcută cu făină de greieri. Reacţiile adverse pot varia de la simpla urticarie până la şoc anafilactic, în cazurile severe, însă rare. Totuşi, unele proteinele care produc alergii sunt distruse în timpul procesului de producţie.

Pe acelaşi subiect

"Fără greieri... Îi lăsăm să cânte"

"Făina deja este preparată termic şi dacă o mai preparăm ulterior, riscul se reduce şi mai mult. Niciodată nu o să fie 0, aşa nu mai consumăm nimic că ne este frică", a spus alergologul Brândușa Petrutescu. Producătorii de făină de greieri din Vietnam ne înseamnă să mâncăm fără grijă alimente în compoziţia cărora intră noul ingredient. 

"Dacă vreţi mâncare bună şi sănătoasă, încercaţi greierii. Sunt gustoşi! Au vitamine şi minerale, precum potasiu, magneziu, zinc, fier, vitamina A, vitamina E", a mai spus Bicky Nguyen. Ministrul Agriculturii Petre Daea este prudent, dacă nu sceptic. A gustat dintr-un baton cu făină de insecte într-o misiune TV, fără să ştie ce mestecă. 

Ministrul Agriculturii i-a îndemnat anul trecut pe români să mănânce sarmale, cârnaţi, ouă de găină. "Mâncarea pe care o fac românii noştri e foarte bună. Fără greieri... Îi lăsăm să cânte", a spus Petre Daea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » EXCLUSIV. Cum se fabrică făina de greieri, aprobată de UE pentru orice mâncare. "Adormim greierii, îi spălăm, îi fierbem"