Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondenţă Observator din Grecia. Sute de sate, devastate de incendii. Pompierii români luptă cot cot cu cei greci împotriva flăcărilor

Fiecare casă cuprinsă de foc înseamnă încă o viaţă distrusă, în Grecia. Sunt sate întregi devastate, unde oamenii au pierdut tot. Într-un astfel de loc e acum şi echipa Observator.

de Bogdan Dinu

la 20.07.2023 , 10:23

Bogdan Dinu, reporter Observator: "Este a doua zi în care ne aflăm în Grecia, suntem martori la un dezastru al naturii. Putem spune că tot ce vedem în Grecia este copleșitor. Am văzut familii nevoite să-și abandoneze casa pentru a fugi de flăcările care le amenințau căminul. Din această casă, tot ce a mai rămas, sunt pereții, am văzut în interior un dulap ars la rândul lui și două scaune pe prispa casei. Cu siguranță, dacă am fi venit aici în urmă cu o săptămână ne-ar fi primit și pe noi și ne-ar fi chemat la masă. În prezent, nu mai este nimeni aici în afară de flăcările care continuă să ardă în interiorul casei. Am văzut pompieri doborâți de oboseală, sunt eforturi inimaginabile pe care militarii români și greci le fac pentru a încerca să rezolve această problemă cu care se confruntă Grecia în fiecare an. Uneori, lupta pare inegală și flăcările nu fac decât să câștige această bătălie."

Români trimite mai mulți pompieri în Grecia

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretar de stat Raed Arafat, a anunţat că 40 de pompieri suplimentează, începând de miercuri, contingentul forţelor de intervenţie din România în sprijinul Greciei care se confruntă cu incendii de pădure. Secretarul de stat a precizat că echipa de intervenţie prepoziţionată a României a început să intervină în urmă cu două zile, acţiunile fiind dificile.

Vezi și

"Ieri (marţi - n.r.) după-masă, autorităţile elene au lansat un apel pentru intervenţie de urgenţă, adică să suplimenteze echipele peste echipa sau echipele prepoziţionate. Decizia a fost la toate nivelurile înalte din România de a suplimenta modulul pe care-l avem deja în Grecia cu încă 40 de pompieri. Dintre ei, 30 (au plecat - n.r.) pe calea aerului pentru a ajunge cât mai repede să sprijine colegii care sunt acolo, iar 10 vor pleca cu cinci autospeciale care vor ajunge mâine (joi - n.r.) dimineaţă", a declarat Raed Arafat.

Pe acelaşi subiect

Acţiunile pompierilor români se vor desfăşura pe o perioadă de 10-12 zile, iar relocarea forţelor de intervenţie nu afectează activitatea în ţară.

"Aceste echipe, ca şi număr, nu ne impactează activitatea noastră pe linie naţională, dar vin în sprijinul unor prieteni şi unor ţări care au nevoie, aşa cum când am avut noi nevoie pe partea de pandemie am fost sprijiniţi de multe ţări. Este partea de solidaritate a Uniunii Europene şi modul în care funcţionăm sub mecanismul de Protecţie Civilă Europeană ne obligă şi moral, şi faptic, ca membri ai acestui mecanism, să răspundem la solicitări şi să participăm la astfe de intervenţii pe plan european şi internaţional", a menţionat şeful DSU.

Potrivit lui Arafat, România va avea, începând din luna august, o echipă prepoziţionată şi în Franţa, în cadrul mecanismului de Protecţie Civilă Europeană. Şeful DSU a participat miercuri dimineaţă la şantierul naval din Galaţi la ceremonialul de lansare la apă a celei de-a doua nave construite în cadrul proiectului "Viziune 2020", finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, bugetul total al acestuia fiind de circa 44 de milioane de euro.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Corespondenţă Observator din Grecia. Sute de sate, devastate de incendii. Pompierii români luptă cot cot cu cei greci împotriva flăcărilor