Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondenţă Observator din Grecia: Un coşmar fără sfârşit pentru localnici și turiști. Totul arde în jur, iar afară e ca şi cum ai respira aerul dintr-un cuptor

Bogdan Dinu a ajuns în Grecia! Un drum ca prin Infern. Bogdan, ai străbătut o parte din drumul pe care merg şi mulţi turişti români în drum spre vacanţă. Care sunt cele mai afectate zone şi ce ai văzut acolo? 

de Bogdan Dinu

la 18.07.2023 , 19:26

Grecii spun că ce trăiesc azi e un fel de blestem. În fiecare vară se confruntă cu aşa ceva. Şi niciodată nu par să fie pregătiţi să oprească la timp aceste incendii. Pentru localnici e un coşmar fără sfârşit.

Un coșmar fără sfârșit

Pentru turiştii care au deja programată vacanţă în Grecia, o teamă permanentă. Pe drumul spre Atena am întâlnit maşini care ar fi vrut să facă drumul întors.

Vezi și

Ce se întâmplă acum la câţiva kilometri de capitala Greciei şi în jumătate de ţară, de fapt, e cumplit. E foarte cald, bate vântul, focul se extinde cu o repeziciune incredibilă.

Focarul e la câţiva kilometri de noi şi totuşi, parcă focul e aici, lângă noi. Şi nu, nu e doar de la căldura de afară. Vă rog să mă credeţi că nu se poate ţine mâna pe o maşină, pe clanţa unei uşi. Iar afară e ca şi cum ai respira aerul dintr-un cuptor. Urmează zile grele pentru greci, pentru pompieri, pentru noi toţi, de altfel. 

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Corespondenţă Observator din Grecia: Un coşmar fără sfârşit pentru localnici și turiști. Totul arde în jur, iar afară e ca şi cum ai respira aerul dintr-un cuptor