Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Azilele groazei. Bătrâni grav bolnavi şi tineri cu dizabilităţi, ascunşi în două clădiri în construcţie, pe un câmp din Tunari. Oamenii nu aveau apă sau curent

Azilele groazei. Şefii şi angajaţii azilelor şi căminelor groazei fac orice pentru a scăpa basma curată şi pentru a ascunde neregulile înainte de a se trezi cu inspectorii la uşi. O nouă zi, un alt caz revoltător. 11 persoane dintr-un centru din Voluntari au fost mutate în două clădiri aflate în construcţie, din Tunari, pentru a nu fi identificate de autorități. Unchiul unuia dintre tinerii cazaţi acolo ne-a semnalat cazul pe Fii Observator, iar colegii noştri care au mers la faţa locului au sunat imediat la Poliţie. 

de Andreea Petrescu

la 11.07.2023 , 08:32

Povestea celor 11 persoane găsite în condiţii improprii a început în urmă cu o săptămână. În urma verificărilor, centrul din Voluntari, unde erau cazaţi iniţial aceştia a fost închis, pentru că nu avea licenţă de funcţionare. Chiar dacă era acreditat din 2021.

Mutaţi pe câmp ca să ascundă neregulile

Simona Necolae, prefect de Ilfov: Când a fost închis celălalt centru de ANPC?

Vezi și

- Săptămâna trecută, cred că undeva pe 4 iulie. În procedura de acreditare, operatorul economic poate să ofere servicii de asistenţă socială şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii ca să obţină licenţa respectivă. Sunt condiţii legale, prevăzute în legea Asistenţei Sociale. 

Pe acelaşi subiect

După închiderea azilului, oamenii, mulţi dintre ei bătrâni grav bolnavi sau tineri cu dizabilităţi au fost mutaţi în mijlocul câmpului, în două case care nu dispun de apă sau curent. 

Andreea Petrescu, reporter Observator: Este o întreagă desfăşurare de forţe aici. Vorbim despre două case în construcţii, care se află undeva în mijlocul câmpului, în Tunari. Au venit aici, la faţa locului maşini de poliţie, salvări, maşini de la SMURD, maşini de pompieri pentru a transporta persoanele care au fost găsite aici, către centre sigure. 

Simona Necolae, prefect de Ilfov: Din păcate aceasta este realitatea, deoarece operatorul economic respectiv nu a anunţat nicio autoritate. Cei de la Protecţia Consumatorilor nu ne-au spus ce vor face cu bătrânii care erau cazaţi în acest centru pentru care s-a dispus închiderea.

Totul a ieşit la iveală, în urma unei sesizări primite pe pe Fii Observator. Un aparţinător ne-a cerut disperat ajutorul pentru că nu îşi mai găsea nepotul cu dizabilităţi, cazat iniţial în centrul din Pipera.

Reporter: Bună ziua, de la Observator, Antena 1 suntem. De ce plecaţi? E adevărat că s-a închis aici, în urma controalelor?Cine sunteţi dumneavoastră? Sunteţi administrator aici? Sunteţi îngrijitoare? 

Marius Puiu, unchi: M-am dus la cămin unde era detaşat şi mi-a zis că e mutat. L-au repartizat aici. Prima oară nu au vrut să-mi spună unde e, am insistat că chem poliția și până la urmă mi-au dat locaţia asta. Am venit aici prima oară, era poarta închisă și am plecat, am zis că nu se poate să fie aici.

După ce a cerut ajutorul pe Fii Observator, bărbatul însoţit de reporterii noştri a mers în Tunari, acolo unde a fost relocat tânărul, împreună cu ceilalţi 10 bolnavi. 

Andreea Petrescu, reporter Observator: Am sunat la 112. Un echipaj de poliţie a ajuns aici, în doar cinci minute, iar mai apoi rând pe rând au venit alte echipaje de poliţie. Au venit salvarea. Au venit reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de-aici, din Ilfov. Iar în cele din urmă a fost sesizată chiar prefectura. 

Angajată-poliţişti: Alte nereguli nu sunt. Veniţi cu mandat şi eu vă dau voie.

- Şi atunci de ce nu ne lăsaţi să intrăm?

- Să vină propietarul. Noi stăm în chirie. V-am spus că stăm în chirie. A fost la noi la cămin, la Pipera. Când s-a desfiinţat căminul acum patru sau cinci zile am sunat toate familiile să vină să-l ia. Pe dânsul n-a binevoit să vină să-l ia. 

Văzând că nu are pe unde să scoată cămaşa, femeia a cedat. L-a luat pe nepotul bărbatului care ne-a contactat pe Fii Observator şi l-a aruncat în stradă, cu un sac de haine după el. 

Marius Puiu, unchi: Uitaţi cum l-a scos,  ca un câine. Aşa l-a luat şi de acolo, la fel. A zis prima oară că nu e nimeni  aici, pe urmă a adus copilul, pe urmă a adus bagajul, pe urmă a adus actele domnului poliţist. Georgică! Du-te măi nepoate înăuntru! Nu, nu! Vino încoace! Du-te mă înăuntru! 

Angajată: Lasă, ia-l! Te rog frumos să ţi-l iei! Că trebuia să vii să-l iei de la început. 

Cu ochii în lacrimi, unchiul bărbatului a văzut în echipa Observator o urmă de speranță pentru nepotul său. Iar ca el au fost şi cei care au locuit în casele groazei. 

Unchi-reporter: Salut-o pe domnişoara! Salut George! Îţi place de domnişoara? Uite a venit domnişoara să te ia, să fii şi tu bine! 

Beneficiar-reporter: Am rămas cu o pijama, un maiou si un ilic. Ai mei nu răspund la telefon, nu ştiu ce au...Nu am mâncare, nu am nimic. Locuiam în centru ca un câine şi am ajuns şi fără haine, fără nimic. Nu mai am acte, nu mai am nimic.

- Cum erau acolo, condiţiile înăuntru?

- Fără cuvinte. Şi mizerie, condiţii foarte grele. 

Toată acţiunea de salvare a fost coordonată de prefectură.

Simona Necolae, prefect Ilfov: În momentul în care am aflat de ceea ce s-a întâmplat, am luat toate măsurile necesare şi încă îi aştept pe bunicii respectivi, la centrul rezidenţial, unde vor avea parte de un tratament foarte bun.  

Primii vinovaţi pentru azilele groazei din Ilfov, arătaţi cu degetul de premier, au fost demişi. Sunt două persoane cu rang de secretar de stat. Mihai Tomescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi vicepreşedintele Adela Crăciun. Mihaela Ungureanu, cea care conduce Direcţia de Asistenţă Socială Sector 3 s-a autosuspendat din funcţie. La fel a făcut şi Teodor Gabriel Negulescu, şeful DSP Ilfov. 

Pentru ororile din cele trei azile, se cere şi plecarea șefei Agenției Naționale pentru Plăți - Cristina Anton şi șefa structurii județene - Alina Decusară. Pe lista neagră este şi directorul DGASPC Ilfov - Bogdan Pîntea. E şef din 2013 şi un personaj controversat. 

Între timp, cei aproape 100 de bolnavi preluați din centrele din Ilfov - bătrâni și persoane cu dizabilități - sunt acum îngrijiți în mai multe spitale din București, ca soluție temporară. O bună parte dintre ei au fost transferaţi în centre de specialitate. Observator va demara o campanie prin care vrem să susţinem schimbarea legislaţiei, astfel încât să nu mai existe asemenea cazuri. Dacă sunteţi într-o situaţie similară sau aveţi informaţii, aşteptăm să ne scrieţi pe FiiObservator.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Azilele groazei. Bătrâni grav bolnavi şi tineri cu dizabilităţi, ascunşi în două clădiri în construcţie, pe un câmp din Tunari. Oamenii nu aveau apă sau curent