Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vlad Pascu vrea să iasă din puşcărie pentru a începe studiile. Mama tânărului: "A fost un copil olimpic"

Vlad Pascu rămâne după gratii. Tânărul, care a ucis 2 oameni după ce s-a drogat şi a urcat la volan, a cerut astăzi pentru a şasea oară să fie judecat în arest la domiciliu. A spus că regretă ce s-a întâmplat, dar că nu se aştepta să întâlnească pietoni pe drumul care leagă Vama Veche de 2 Mai. Nu a explicat însă şi de ce avea o viteză de peste 150 de kilometri pe oră pe un drum cu limită de 90. La intrarea în sala de judecată, Pascu a fost ferit de ochii jurnaliştilor de poliţiştii care au făcut scut în jurul său. Tot în faţa instanţei, doar că la Bucureşti, au ajuns astăzi şi părinţii lui Vlad Pascu. 

de Cosmina Balint

la 27.02.2024 , 18:20

Cosmina Balint, reporter Observator: Vlad Pascu a motivat în fața judecătorilor faptul că regretă ce a făcut și că a comis accidentul pentru că nu avea vizibilitate în momentul în care a dat peste tinerii aflați la marginea drumului. Mai mult decât atât, a susținut în fața magistraților că își dorește o pedeapsă mai blânda pentru că vrea să se înscrie la facultate. A cerut această schimbare din arestul preventiv în arest la domiciliu, motivând și faptul că în închisoare nu există dreptul la educație. Tot astăzi, în fața judecătorilor de la Tribunalul din București, au venit și părinții lui Vlad Pascu. La ieșirea din tribunal, mama acestuia a spus că fiul ei este olimpic și că nu i-ar fi dat niciun fel de pastilă așa cum reiese din rechizitoriul DIICOT. Amintim faptul că în urmă accidentului din august 2023, două persoane și-au pierdut viață, iar alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Reporter: Cum comentați faptul că Vlad Pascu încearcă să scape de arest că să înceapă studiile?

Mama lui Vlad Pascu: A fost un copil olimpic.

Vezi și
Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Vlad Pascu vrea să iasă din puşcărie pentru a începe studiile. Mama tânărului: "A fost un copil olimpic"