Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un viceprimar din Vaslui, care a murit de COVID după ce s-a tratat mai multe zile acasă, este bănuit că avea certificat de vaccinare fictiv

Anchetă după moartea unui viceprimar din Vaslui. Bărbatul a ajuns la spital, bolnav de COVID, susţinând că este vaccinat. În acte, apare imunizat, însă doctorii au fost şocaţi de evoluţia bolii şi bănuiesc faptul că ar fi vorba de o vaccinare fictivă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru fals intelectual şi uz de fals.

de Clara Mihociu

la 30.10.2021 , 19:23

Lucian Daniel Lăcătuşu avea 43 de ani. Era tatăl unui copil de doi ani, preşedintele asociaţiei de fotbal din comună şi viceprimar în Drînceni, Vaslui. La două zile după ce şi-a sărbătorit ziua de naştere, a început să dea semne de boală.

Deşi a început să se simtă rău de pe data de 10 octombrie, bărbatul nu a anunţat medicul de familie şi nici nu a făcut un test PCR pentru a vedea dacă este sau nu infectat cu noul coronavirus. A stat acasă nouă zile şi s-a tratat cum a considerat până când s-a simţit extrem de rău şi abia pe 19 octombrie a sunat la 112 pentru că nu mai putea să respire. 

A pierdut timp preţios. Tratamentul luat după ureche cu pastile aduse din Republica Moldova, spun sursele Observator, nu l-au vindecat. A ajuns la spital în stare gravă. 

Vezi și

Ana Rinder, manager Spitalul județean Vaslui: S-a observat o afectare serioasă a plămânilor, în jur de 70 la sută.

Pe acelaşi subiect

Viceprimarul susţinea că este vaccinat cu Johnson&Johnson

Viceprimarul a susţinut tot timpul că este vaccinat. Deşi nu a mers să se imunizeze odată cu restul colegilor din Primărie. Direcţia de Sănătate Publică a confirmat că în sistem apare că ar fi primit vaccinul Johnson&Johnson.

Mihai Morăraşu, primarul comunei: Din câte ştiu eu, era vaccinat. Cel puţin aşa am discutat cu el, că merge la vaccin, nu ştiu...

Nu a spus însă niciodată unde anume s-a vaccinat: la dispensarul din comună sau la centrul de vaccinare din Huşi. Evoluţia bolii i-a pus pe doctori pe gânduri. Surse din Spitalul Judeţean din Vaslui au declarat pentru Libertatea că medicii au început să bănuiască faptul că viceprimarul a minţit: un pacient imunizat care primeşte tratament ar trebui să se simtă mai bine. 

Ana Rinder, manager Spitalul județean Vaslui: Din păcate, starea lui nu a suferit nicio îmbunătăţire, evoluând spre o stare foarte, foarte gravă. A fost transferat pe secţia de ATI.

Carmen Dorobăț, medic infecționist: Dăm acelaşi tratament indiferent dacă pacientul este vaccinat sau nu este vaccinat.

Ieri, după 19 zile de luptă cu boala, Lucian Lăcătuşu a murit. Familia şi comunitatea sunt în stare de şoc. Nu şi-ar fi închipuit că un bărbat tânăr, sportiv, aparent sănătos poate fi ucis de coronavirus.

Mihai Morăraşu, primarul comunei: Dacă într-adevăr nu a fost vaccinat...eu cred că el mai avea o şansă.

''Era vaccinat?

Nu. Dacă era vaccinat, trăia.'' 

Mulţi localnici însă cred că viceprimarul lor, atât de îndrăgit, nu ar fi fost capabil de o astfel de minciună. 

''Au murit şi vaccinaţi.'' 

''Nu cred că o fost în stare să nu-l facă, o fost un om cuminte.''

Mihai Morăraşu, primarul comunei: Zicea...măi cred că e ceva că e un virus, dar nu atât de mult încât să fie convins.

Informaţiile că viceprimarul nu ar fi fost de fapt vaccinat au ajuns şi la oamenii legii, care s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal pentru fals intelectual şi uz de fals. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Un viceprimar din Vaslui, care a murit de COVID după ce s-a tratat mai multe zile acasă, este bănuit că avea certificat de vaccinare fictiv