Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ucraina e dispusă să facă un pas în spate. Rusia pare a fi de acord, dar pune o singură condiţie

Este a treia săptămână de război. Rusia lansează bombardament după bombardament asupra Kievului, iar imaginile zilei sunt cutremurătoare: sunt atacate blocuri de locuinţe şi sunt împuşcaţi civili care se predau sau aşteaptă la coadă la pâine. Într-un apel disperat, preşedintele Volodimir Zelenski a cerut din nou azi Occidentului să ajute Ucraina să ţină piept ruşilor. Motive de optimism vin de pe frontul negocierilor. Ar fi în discuţii un acord de pace în care Ucraina ar accepta să nu devină membră a NATO, dacă state precum Marea Britanie, Turcia sau Statele Unite îi garantează securitatatea în cazul unui atac extern. 

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 21:06

Un obuz a lovit un bloc cu 12 etaje din Kiev. Bombardamentul a avut loc aproape de ora 6 dimineaţa. Mulţi dintre locatari nici nu se treziseră când s-au trezit cu bucăţi de zid peste ei. Au luat-o la fugă pe scări alţii au fost scoşi de sub dărâmături de echipajele de salvatori.

O altă scenă cutremurătoare a avut loc pe una dintre şosele de la ieşirea din Kiev. În imagini de amator este surprins momentul în care un bărbat care fugea de bombardamente este împuşcat de militarii ruşi, deşi omul ieşise cu mâinile ridicate din maşină, semn că nu e înarmat. 

Vitali Klitschko, primarul Kievului: Vladimir Putin susţine că bombardează doar ţinte militare. Minciuni! Îmi cer scuze! Unde sunt ţinte militare? Această clădire este o ţintă militară?  

Vezi și

Imagini greu de privit vin şi din Cernihiv, unde un obuz al ruşilor a căzut în mijlocul oamenilor care stăteau la coadă la pâine, susţine postul CNN. În imagini se pot vedea trupuri de oameni căzuţi fără suflare la pământ, iar alţii sunt transportaţi de ambulanţe la spital. 

Pe acelaşi subiect

Mariupol este înconjurat și bombardat zilnic

În sud, oraşele de pe litoralul Mării Negre şi Azov sunt ţintele predilecte ale ruşilor. Mariupol este sub asediul bombardamentelor de 3 săptămâni. Mai nou, ruşii iau civilii pizonieri şi îi transformă în scut uman în faţa ripostelor armatei ucrainene. La doar câteva zile după ce maternitatea din oraş a fost bombardată, acum ruşii au capturat cel mai mare oraş și aproximativ 500 de pacienți și angajați sunt tratați de ruşi ca ostatici, spun oficialii ucraineni.

Imaginile cu civili luaţi la ţintă de ruşi l-au determinat pe vicepremierul polonez să ceară mobilizarea în Ucraina a unei misiuni NATO de menţinere a păcii, dar care să aibă şi suport armat. Ideea a fost anunţată după ce, premierul polonez, cel ceh şi sloven, au mers ieri la Kiev, într-un gest de solidaritate cu Ucraina

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei: Cei care sunt ucişi de Putin, nu vor fi şi nu sunt uitaţi.  

Într-un discurs istoric, în faţa Congresului american, Volodimir Zelenski cere din nou Statelor Unite şi NATO să-i apere ţara de invazia rusă, asemânând ceea ce se întâmplă acum în Ucraina cu atacurile de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Rusia a transformat cerul ucrainean într-o sursă a morţii pentru mii de oameni. Este un nivel de teroare pe care Europa nu l-a văzut de 80 de ani şi vă cerem să oferiţi un răspuns la această formă de teroare. Este prea mult să cerem crearea unei zone de excludere aeriene? Este prea mult de cerut pentru a salva oamenii?

Volodimir Zelenski cere din nou ajutorul Statelor Unite și al NATO

Apelul lui Zelenski vine după ce preşedintele ucrainean le-a reproşat din nou Statelor Unite şi NATO, că de frica Rusiei, nu sunt pregătiţi să primească Ucraina în NATO şi au lăsat ţara singură în faţa invaziei. Aşa că le propune ruşilor o soluţie de compromis în schimbul păcii. Ucraina ar putea renunţa la statutul de membru al Alianţei militare, cu condiţia să-i fie garantată securitatea după modelul articolui cinci al NATO. Mai exact, statele, care vor semna acest acord să intervină militar în spijinul Ucrainei, dacă aceasta este atacată. Rusia pare a fi de acord, cu o singură condiţie. 

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: În Ucraina, nu pot fi arme care să reprezinte un risc de securitate la adresa Federaţiei Ruse. Suntem gata să decidem asupra acelor tipuri de arme pe care nu le considerăm o ameninţare. 

În schimbul păcii, Moscova cere tot mai mult: pe lângă pretenţiile pe care le avea până acum vrea şi ridicarea sancţiunilor. Până atunci, Rusia a anunţat că impune şi ea sancţiuni pentru preşedintele Joe Biden, purtătoarea sa de cuvânt, fosta primă doamnă, Hillary Clinton, şi şeful diplomaţiei americane. Decizia Kremlinului a fost primită cu ironii la Casa Albă. 

Jen Psaki, secretar de presă Casa Albă: Aş puncta, mai întâi, că preşedintele Biden este junior. Deci este posibil să-l fi sancţionat pe tatăl său, odihnească-se în pace! În al doilea rând, şi nu cred că e o surpriză pentru nimeni, niciunul dintre noi nu plănuia o vacanţă în Rusia. Niciunul dintre noi nu are conturi pe care nu le va putea accesa, aşa că mergem înainte. 

La doar câteva ore de la anunţarea acestor sancţiuni, Senatul Statelor Unite a adoptat în unanimitate o rezoluție prin care îl numește pe președintele rus Vladimir Putin drept criminal de război

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Ucraina e dispusă să facă un pas în spate. Rusia pare a fi de acord, dar pune o singură condiţie