Video Paștele pe tărâmul credinţei. Turiștii veniți în Bucovina au rămas fascinați de frumusețea Mănăstirii Voroneț: "E Rai"
Cei care au ales să petreacă Sfintele Paşti pe tărâmul tradiţiilor, au început sărbătoarea mai devreme. Turiştii din Bucovina s-au bucurat de liniştea binecuvântată a Mănăstirilor încă din Sâmbăta Mare, au încondeiat ouă, iar în noaptea de Înviere au participat la slujbă. Iar azi se vor putea bucura în sfârşit de bucatele tradiţionale pe care le-au dus la sfinţit în coşurile atent pregătite de gazdele primitoare.
Tradiţii străvechi, mănăstiri care te duc mai aproape de Dumnezeu şi bucuria sărbătorii în familie. Pentru o astfel de atmosferă mii de turişti au ales să petreacă Învierea Domnului, pe tărâmul credinţei - Bucovina.
"Cred că se potriveşte cumva cu sărbătoare de Paşte şi oamenii sunt aşa de curaţi şi de buni şi de dragi. Şi cred că ne învaţă să fim şi noi la fel", spune un bărbat venit în Bucovina pentru sărbătorile Pascale.
Mănăstirea Voroneţ, un colț de rai al Bucovinei
În micul colţ binecuvântat al ţării, turiştii s-au bucurat de natură, de peisajul spectaculos şi s-au simţit mai aproape de Dumnezeu cu fiecare pas pe care îl făceau spre Mănăstirea Voroneț.
- Mii de lumânări aprinse în Santorini. "Insula Cuplurilor" îmbracă haine de sărbătoare în noaptea de Înviere
- Papa Francisc a apărut în Piaţa Sfântul Petru în ziua de Paşte. Mesajul transmis întregii lumi
- Presa rusă susține că au avut loc mai multe explozii în oraşul Doneţk, controlat de ruși, în contextul...
- Paștele pe tărâmul credinţei. Turiștii veniți în Bucovina au rămas fascinați de frumusețea Mănăstirii...
- Acțiunea "Blocada", pe străzile din Constanța. Zeci de şoferi au fost testaţi pentru alcool şi droguri în...
"Rai, e rai, foarte frumos, ne place foarte mult", spune o femeie, fascinată de loc.
Primitoare din fire, gazdele din Bucovina au avut grijă să pregătescă tot ce au avut mai bun pentru a-şi răsfăța oaspeții, indiferent de preferinţele lor. În bucătăriile pensiunilor a fost forfotă mare, iar bucătarii au muncit nonstop.
Încondeierea ouălor are o importanţă deosebită în Bucovina, aşa pentru a intra cu adevărat în atmosfera pascală, iubitorii de tradiţii au înveţat tehnica. "Cu oul roşu trebuie să se dea pe obrăjori, să se spele cu el şi cu bănuţul şi cu busuiocul".
În definitiv, Ţinutul Bucovinei rămâne un loc de regăsire cu Dumnezeu pentru toţi cei care aleg să-şi petreacă sărbătorile acolo.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰