Video "Veniţi de luaţi Lumină"! Bucureştenii au trăit cea mai importantă noapte a creştinătăţii. S-au rugat şi au împărţit din mână-n mână Flacăra Sfântă
Am trăit cea mai importantă noapte a creştinătăţii. Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morţi, iar noi, credincioşii, atât cei ortodocşi, cât şi catolici, am asistat cu sufletul încărcat de emoţie la această minune. Asta s-a trăit la miezul nopţii în toate lăcaşurile de cult din Capitală. Bucureștiul a fost scăldat în lumină și credință. Bisericile s-au umplut până la refuz, în timp ce străzile au devenit râuri de Lumină Sfântă. Mii de suflete au primit Flacăra Sfântă și au cântat la unison Hristos a Înviat!
Cu doar câteva ore înainte de miezul nopții, Lumina Sfântă adusă tocmai din Ierusalim a ajuns în Capitală – un dar ceresc, așteptat cu sufletul la gură de mii de credincioși.
Lumina Sfântă a ajuns în România într-o candelă de argint
Este pentru a 17-a oară când o delegaţie a Patriarhiei Române vine de la Sfântul Mormânt, de la Ierusalim, să aducă lumina în România. Flacăra este ţinută vie într-o candelă mare, din argint, şi va fi împărţită reprezentanților mitropoliilor.
Aici sunt deja pregătite pentru a prelua Sfânta Lumină, avioane venite de la Suceava, Arad, Bacău sau Baia Mare, dar şi zeci de autoturisme care vor pleca spre biserici din sudul şi centrul ţării. De la aeroport, flacăra sfântă a fost purtată rând pe rând spre fiecare lăcaș de cult şi-a adus cu ea binecuvântare, speranță și liniște în noaptea Învierii.
- Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
- Cum va fi vremea în noaptea de Înviere şi prima zi de Paşte. ANM anunţă temperaturi de peste 25 de grade, dar...
- Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 mai 2025
- Paștele pe tărâmul credinţei. Turiștii veniți în Bucovina au rămas fascinați de frumusețea Mănăstirii...
- Acțiunea "Blocada", pe străzile din Constanța. Zeci de şoferi au fost testaţi pentru alcool şi droguri în...
La Catedrala Patriarhală, mii de credincioși au venit cu inima deschisă pentru a primi Lumina Sfântă
La miezul nopții, timpul parcă s-a oprit în loc, iar fiecare suflet a retrăit cea mai mare minune a creștinătății: Învierea lui Iisus. La Catedrala Patriarhală, mii de credincioși au venit cu inima deschisă pentru a primi Lumina Sfântă, Lumina speranței, a renașterii, a biruinței vieții asupra morții.
Unite de acelaşi gând, mii de suflete şi-au împărţit lumină şi la mănăstirea Radu Vodă din Capitală.
Bucuria Învierii a fost, poate, mai puternică ca niciodată, o bucurie născută din dorința de liniște, din rugăciuni și din inimile care au venit laolaltă cu același gând: pacea.
Și pentru creștinii romano și greco-catolici, noaptea Învierii a fost un moment de profundă trăire. Pentru prima dată după multă vreme, Învierea i-a adus pe toți împreună, uniți într-o singură inimă. Vor mai trece încă trei ani până când ortodocșii, romano-catolicii și greco-catolicii vor mai putea rosti din nou, la unison, Hristos a Înviat!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰