Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Război Rusia - Ucraina, ziua 21 LIVE TEXT. Biden l-a numit pe Putin "criminal de război". Reacţia Kremlinului: "Inacceptabil şi de neiertat"

Război Rusia - Ucraina, ziua 21. Bombele ruseşti au căzut şi noaptea trecută în capitala Ucrainei. Soldații lui Vladimir Putin continuă să se confrunte cu contraatacuri susținute, în timp ce încearcă să izoleze Kievul. În capitala asediată premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei au ajuns cu trenul pentru o întâlnire istorică alaturi de președintele Volodimir Zelenski, discuția celor patru prelungindu-se târziu în noapte. Orașul, care este sub interdicție totală de circulație pentru încă o zi, se pregătește pentru un asalt la sol, forțele și voluntarii ucraineni construind noi apărări și baricade, pentru a încetini orice atac rusesc. Negocierile de pace nu au dat rezultate, dar vor continua şi astăzi.

de Redactia Observator

la 17.03.2022 , 13:27

  • Cum s-au desfășurat evenimentele în războiul Rusia - Ucraina, ZIUA 22
  • Kievul a suferit noi atacuri civile. Cel puțin patru clădiri din zonele rezidențiale ale capitalei au fost bombardate, ucigând mai multe persoane. Primarul Vitali Klitschko, a anunțat stare de asediu până joi dimineaţa, fiind interzisă circulaţia cu excepţia deplasării către adăposturile antiaeriene.
  • Șeful administrației regionale Donețk a declarat că armata rusă ar fi luat ostatici pacienţii şi personalul medical dintr-un spital de la periferia Mariupolului.
  • Într-un discurs adresat liderilor occidentali, Volodimir Zelenski a avertizat că "mașina de război" a lui Vladimir Putin îi va viza dacă nu este oprită. Preşedintele ucrainean le-a cerut soldaților ruși să se predea.
  • Noi imagini din satelit arată distrugeri pe scară largă în toată Ucraina, inclusiv în orașul asediat Mariupol, unde au murit peste 2.500 de civili, estimează oficialii ucraineni.
  • Jurnalista rusă Marina Ovsyannikova a fost amendată, după ce a întrerupt jurnalul difuzat de televiziunea de stat pentru a protesta față de invazia rusă.
  • Oleksiy Arestovich, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat războiul din Ucraina se va termina cel mai probabil la începutul lunii mai.
  • Peste trei milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse. Aproape 2 milioane de refugiați au ajuns în Polonia.
  • 97 de copii ucişi de la începutul războiului.
  • Vezi cum s-au desfăşurat evenimentele începând din 24 februarie, ZIUA în care a început războiul în Ucraina: ZIUA 2ZIUA 3ZIUA 4ZIUA 5ZIUA 6ZIUA 7ZIUA 8ZIUA 9ZIUA 10ZIUA 11ZIUA 12 ZIUA 13ZIUA 14 ZIUA 15 ZIUA 16, ZIUA 17ZIUA 18ZIUA 19 şi ZIUA 20.

UPDATE 22:26 Kremlin: Vorbele lui Biden despre Putin sunt inacceptabile, de neiertat

Kremlinul a reacţionat imediat după declaraţia făcută de Joe Biden. Ruşii consideră că "vorbele lui Biden despre Putin sunt inacceptabile, de neiertat". Declaraţia a fost făcută de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Radio Europa Liberă.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 21:53. Biden l-a numit "criminal de război" pe Vladimir Putin

Pe acelaşi subiect

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite ale Americii, l-a numit "criminal de război" pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, anunţă CNN. Într-o discuţie cu reporterii prezenţi la Casa Albă, Joe Biden a declarat: "Cred că el (n.red. Vladimir Putin) este un criminal de război".

UPDATE 21:50. Marina Ovsiannikova: "Am vrut să arăt lumii că majoritatea ruşilor sunt împotriva războiului"

Ziarista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina, la o televiziune a propagandei ruseşti ,spune că înţelege perfect drama prin care trec ucrainenii, ea povestind că se afla la Groznâi, în Cecenia, atunci când atacurile ruşilor asupra acestui oraş au început. Ea afirmă că viaţa i s-a schimbat „irevocabil” după protestul inedit şi că speră că nu fie inculpată pentru fapta sa.

UPDATE 20:03 Rusia a bombardat un teatru în care se adăposteau civili

Armata rusă ar fi bombardat un teatru din Mariupol în care se adăposteau civilii, informează BBC.

UPDATE 18:55 Ruşii ar fi atacat cu rachete GRAD civilii care fug din Mariupol. Un copil grav rănit şi cel puţin un mort

Atacuri ruse - cu lansatoare de rachete multiple de tip Grad - vizând civili care fug de la Mariupol, un oraş portuar asediat situat în sud-estu Ucrainei, s-a soldat miercuri cu ”morţi” şi răniţi, inclusiv un copil rănit grav, anunţă armata ucraineană, relatează AFP, citat de news.ro.

Un convoi civil care se afla în drum de la Maiupol la Zaporojie a fost vizat de tiruri de lansatoare de rachetă multiple de tip Grad, către ora locală 15.30 (şi ora României), anunţă într-o postare pe Telegram armata ucraineană. Armata publică o imagine în care apare un copil rănit şi însângerat. ”Potrivit unui prim bilanţ, există morţi”, anunţă armata ucraineană.

UPDATE 18:47. Reacţia lui Volodimir Zelenski după verdictul dat de Curtea de la Haga

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski salută miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, ordonanţa prin care Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) dispune ca Rusia să-şi înceteze acţiunile militare în Ucraina. ”Ucraina a obţinut o victorie completă în acest caz împotriva Rusiei la Curtea Internaţională de Justiţie. CIJ a ordonat oprirea imediată a invaziei”, scrie el.

UPDATE 18:14. Jens Stoltenberg: "NATO nu se va implica militar în conflictul dintre Ucraina şi Rusia"

Alianţa Nord-Atlantică nu se va implica militar nici la nivel aerian, nici terestru în conflictul dintre Ucraina şi Rusia, a declarat miercuri după-amiază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii miniştrilor Apărării, notează Mediafax.

"Nu se pune problema mobilizării de capabilităţi aeriene sau terestre în Ucraina, aceasta este poziţia unită a aliaţilor noştri", a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă organizată la sediul NATO, în Bruxelles. "Observăm distrugeri, observăm suferinţă umană în Ucraina, dar aceste lucruri ar deveni mai grave dacă Alianţa Nord-Atlantică ar trece la acţiuni care ar genera un război total între NATO şi Rusia", a subliniat Jens Stoltenberg.

UPDATE 17:50. ONU a ordonat Rusiei să suspende operaţiunile militare din Ucraina

Cel mai înalt tribunal al ONU a ordonat Rusiei să suspende toate operaţiunile militare din Ucraina, informează AFP.

UPDATE 17:10. SUA şi NATO trimit Ucrainei sisteme de rachetă sol-aer din epoca sovietică

Statele Unite şi NATO trimit sisteme de rachetă de tip sol-aer în Ucraina, anunţă miercuri un oficial american de rang înalt, relatează CNN. Este vorba despre sisteme mobile de apărare din epoca sovietică, de tip SA-8, SA-10, SA-12 şi SA-14, precizează acest oficial. Aceste sisteme au o rază de acţiune mai mică decât sisteme antiaeriene de tip S-300 cerute de Kiev. Aceste sisteme din epoca sovietică provin de la parteneri NATO şi se află ”pe drum”, precizează oficialul citat.

UPDATE 17:05. Financial Times: Plan de pace în 15 puncte între Rusia și Ucraina

Ucraina și Rusia au făcut progrese semnificative în ceea ce privește redactarea unui plan de pace ce include 15 puncte, printre care se numără încetarea focului și retragerea Rusiei dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă anumite limite referitoare la forțele sale armate, scrie Financial Times, care citează trei surse apropiate negocierilor.

UPDATE 16:35. Vladimir Putin spune că "Occidentul nu va obţine dominaţia globală şi dezmembrarea Rusiei"

Vladimir Putin spune că "încercarea Occidentului de a deține dominație globală" se apropie de sfârșit. De asemenea, încercarea de a "dezmembra Rusia" cu un "blitzkrieg de sancțiuni economice" nu va reuşi, informează The Guardian. Președintele rus a spus că încercarea de ținere Rusiei în frâu este o politică pe termen lung a Occidentului și că sancțiunile economice împotriva Rusiei nu au avut succes deoarece "majoritatea țărilor nu susțin sancțiuni împotriva Rusiei".

UPDATE 16:25. Preşedintele Ucrainei, aplaudat în Congresul SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut, miercuri, un discurs în Congresului Statelor Unite, el fiind primit cu aplauze. Zelenski a vorbit în engleză şi a făcut apel din nou la instituirea unei zone de restricţie aeriană deasupra Ucrainei şi a prezentat un material video cu distrugerile provocate de forţele ruseşti în Ucraina.

UPDATE 15:51. Soldaţii ruşi au deschis focul împotriva ucrainenilor care cereau să fie eliberat primarul unui orăşel din Herson

Locuitorii din Skadovsk, un orăşel din regiunea Herson, au participat la un miting în faţa primăriei. Protestul a fost unul paşnic, oamenii cerând doar să fie eliberat primarul care a fost luat prizonier de armata rusă. Potrivit publicaţiei Pravda, soldaţii ruşi au dispersat protestarii folosind gaze lacrimogene şi chiar au deschis focul. Au fost focuri de avertisment, trase în aer.

UPDATE 15.28. Navele ruse din Marea Neagra bombardează patru sate, aflate la 30 de kilometri de Odessa

Nave ruse de război de la Marea Neagră au bombardat zona de coastă, în apropierea oraşului Odessa, anunţă armata ucraineană, relatează CNN. Satele Lebedivka, Sanjeika, Zatoka şi Bilenke - situate la 30 de kilometri dus de oraşul portuar Odessa au fost bombardate în ultimele 24 de ore, anunţă într-o postare pe Facebook armata ucraineană, potrivit news.ro.

UPDATE 15:10. Un turn TV, distrus de rachetele ruseşti

Un turn TV din oraşul Vinnytsia, din centrul Ucrainei, a fost luat la ţintă de artileria rusă. Distrugerea turnului televiziunii a lăsat oraşul fără niciun fel de comunicaţii, informează CNN, care citeză Serviciul de Comunicaţii al Ucrainei.

UPDATE 14:50. Cel puţin 10 morţi după ce trupele ruseşti ar fi tras asupra civililor care stăteau la coadă la pâine

Armata rusă continuă să facă victime în rândul civililor ucraineni. La Cernihiv, într-unul dintre căminele orașului, trupele ruse au tras în oamenii care stăteau la coadă pentru pâine, informează publicaţia locală Suspilne Novini.

În imaginile făcute publice de sursa citată se pot vedea mai multe cadavre întinse pe jos în timp ce oamenii se înghesuie să ia pâine din portbagajul unei maşini.

UPDATE 13:50. Primarul și viceprimarul orașului port Skadovsk ar fi fost răpiți

Primarul Oleksandr Yakovlyev și viceprimarul Yurii Palyukh din Skadovsk, un oraș port la Marea Neagră din regiunea Herson, ar fi fost răpiți miercuri, susține ministerul de externe ucrainean.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu este prima dată când se anunță că oficiali ucraineni au fost răpiți. Din momentul începerii războiului, Yevheniy Matvieyev, primarul orașului Dniprorudne, și Ivan Fedorov, primarul din Melitopol, ar fi fost răpiți. În prezent, Rusia controlează întreaga regiune Herson.

UPDATE 13:22. Generalul-locotenent Hodges: Următoarele 10 zile sunt decisive

În următoarele 10 zile se va decide soarta războiului din Ucraina, potrivit generalului american în retragere Ben Hodges, care a precizat că „rușii sunt în dificultate și ei știu acest lucru”, scrie Sky News„Generalii ruși sunt în criză de timp, muniție și forță de muncă”, a apreciat Hodges.

„Rușii se confruntă cu lipsa de muniție. Trecerea lor la războiul de uzură duce la creșterea ratelor de consum dincolo de ceea ce au planificat și de ceea ce pot susține”, a mai spus generalul în retragere.

Generalul-locotenent Hodges a fost comandantul Armatei SUA în Europa între 2014-2017. El a fost extrem de bine văzut de colegii britanici și de alți colegi din NATO.

UPDATE 13:18. Rușii ar fi dispuși să permită Ucrainei să aibă propria armată

În timp ce toată lumea așteaptă un rezultat al noilor negocieri de pace între delegațiile Rusiei și Ucrainei, Kremlinul a anunțat că este dispus să facă un compromis, după "modelul austriac".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a indicat că Moscova discută în prezent ideea modelelor austriece și suedeze de neutralitate pentru Ucraina, în cadrul negocierilor cu Kievul, scrie Forbes. Potrivit lui Peskov, asta ar însemna că Ucraina ar putea să-și păstreze armata, dar nu va avea voie să aibă baze militare străine. Acest lucru implică faptul că Rusia ar putea tolera alăturarea Ucrainei la Uniunea Europeană "într-o anumită calitate", similară Suediei, cât și Austriei.

UPDATE 12:56. Boris Johnson spune că nu există posibilitatea ca Ucraina să devină membru NATO prea curând

Aderarea Ucrainei la NATO pare să fie un proces de durată, dacă nu imposibil. O confirmă premierul britanic Boris Johnson, după ce şi preşedintele Ucrainei a declarat, marţi, că "e conştient că Ucraina nu va fi acceptată" în organizaţie.

"Am vorbit cu Volodimir Zelenski, din nou, ieri. Și, desigur, înțeleg ce spune despre NATO și realitatea poziției. Și toată lumea a spus întotdeauna, și i-am spus clar şi lui Putin, că Ucraina nu se va alătura NATO în curând. Dar decizia cu privire la viitorul Ucrainei trebuie să fie pentru poporul ucrainean și pentru Volodimir Zelenski ca lider ales, iar noi îl vom sprijini", a declarat premierul britanic Boris Johnson, întrebat despre afirmaţiile liderului ucrainean.

UPDATE 12:26. Jens Stoltenberg: Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în cadrul unei reuniuni a delegaţilor la Bruxelles că blocul de securitate rămâne unit în sprijinul său pentru Ucraina, conform BBC.

În cadrul primei întâlniri de când Rusia a lansat războiul împotriva Ucrainei, Stoltenberg a afirmat că liderii occidentali au oferit un sprijin militar masiv Kievului şi se angajează să continue acest sprijin.

”Lumea condamnă acest război fără sens. Aliaţii şi partenerii NATO impun Rusiei sancţiuni fără precedent şi suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina. Timp de mulţi ani, am antrenat zeci de mii de trupe ucrainene şi am furnizat cantităţi mari de echipamente critice pentru a ajuta Ucraina să-şi menţină dreptul la autoapărare”, a declarat şeful NATO.

UPDATE 12:18. Oficial Ucraina: Al patrulea general rus a fost ucis în timpul invaziei

Anton Gerașcenko, consilier la Ministerul de Interne de la Kiev, a afirmat pe Telegram că forțele ucrainene l-au ucis pe generalul-maior rus Oleg Mitiaev în timpul luptelor de la periferia orașului Mariupol, din sud-estul țării, scrie BBC, care menționează că nu a putut verifica în mod independent această afirmație. Oficialii de la Moscova nu au comentat încă informațiile privind moartea lui Mitiaev.

Gerashchenko a scris că Mitiaev a fost comandantul diviziei 150 de pușcași motorizați și a postat o fotografie în care susține că este ofițerul mort.

UPDATE 11:54. Volodimir Zelenski: Poziţiile de la negocieri sună acum mai realist

Volodimir Zelenski a spus că discuțiile cu Rusia menite să pună capăt războiului au început să pară „mai realiste”, după ce trei lideri europeni au vizitat marți Kievul, fiind cea mai înaltă delegație străină care a ajuns în Ucraina de la începutul războiului. 

În timp ce unii negociatori ruși au observat și ei un semnal pozitiv în discuții, liderii occidentali care au vorbit cu Putin nu sunt la fel de optimiști. Președintele rus a spus marți că guvernul de la Kiev „nu dă dovadă de un angajament serios pentru a găsi soluții reciproc acceptabile”. Moscova a cerut Kievului să renunțe în mod oficial la aspirația de a adera la NATO, să recunoască independența statelor separatiste pro-ruse din estul țării și suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, pe care Putin a anexat-o în 2014.

UPDATE 11:50. Serghei Lavrov: "Conflictul din Ucraina va defini ordinea mondială"

Ministrul rus de Externe a declarat miercuri că negocierile de pace cu Ucraina nu sunt ușoare, dar că există o oarecare speranță de a ajunge la un compromis. Potrivit lui Serghei Lavrov, neutralitatea Ucrainei este analizată serios.

El a mai spus că prezentul conflict va „defini ordinea mondială”.

UPDATE 11:15. Procuror ucrainean: 103 copii au fost uciși de la începutul invaziei rusești

Procurorul Ucrainei a transmis o actualizare dramatică în ceea ce privește numărului copiilor uciși în timpul războiului început în 24 februarie. Astfel, Irina Venediktova spune că în ultimele 20 de zile au fost uciși 103 copii. Forțele rusești au atacat peste 400 de școli, iar 59 dintre ele au fost distruse, a mai declarat procurorul general Irina Venediktova.

UPDATE 11:12. Şeful spionilor ruşi: "Acum se decide soarta Rusiei și viitorul ei loc în lume"

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, a declarat miercuri că Federația Rusă trece printr-un moment istoric după declanşarea războiului din Ucraina. 

Serghei Narîșkin a spus că în aceste momente se decide soarta Rusiei și se stabilește viitorul loc al țării în lume. Totodată a dat asigurări că Rusia nu se va retrage niciodată din situațiile de asigurare a suveranității sale.

UPDATE 11:00. Peste 15.000 de cetățeni ucraineni au ajuns marți în România

La nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat marți în România 58.405 de persoane, dintre care 15.212 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 10,5% faţă de ziua precedentă. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.427 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 3,4%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 6.259 cetăţeni ucraineni, o creștere cu 23%. De la declanşarea războiului până marți, la nivel naţional, au intrat în România 440.998 cetăţeni ucraineni.

UPDATE 10:45. Armata ucraineană lansează contraofensive în mai multe "zone operaţionale"

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Forțele armate ale Ucrainei lansează contraofensive împotriva forțelor ruse "în mai multe zone operaționale", a scris pe Twitter consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak.

"Acest lucru schimbă radical dispozițiile părților", a adăugat el.

UPDATE 10:28. Război în Ucraina. Rușii au ocupat cel mai mare spital din Mariupol. Medici și pacienți, "luați ostatici"

Forţele ruse au intrat în cel mai mare spital din oraşul Mariupol (sudul Ucrainei) şi îi împiedică pe medici şi pacienţi să părăsească clădirea, spune viceprimarul oraşului, Serghei Orlov, citat de BBC.

Serghei Orlov a declarat pentru BBC că aproximativ 400 de persoane de la Spitalul Regional de Terapie Intensivă au fost luate ca ”ostatici”.

”Am primit informaţii că armata rusă a capturat cel mai mare spital al nostru”, a spus Orlov.

Mariupol este centrul unei crize umanitare care se intensifică, deoarece alimentele şi rezervele medicale se epuizează, iar transportul cu provizii nu poate intra. Oraşul a fost ţinta constantă a bombardamentelor ruse, cu aproximativ 350.000 de locuitori captivi în interior.

UPDATE 9:50. Doi morți, după un nou bombardament în Harkov

Două persoane au murit după bombardarea unei clădiri rezidențiale în Harkov. Al doilea oraș ca mărime al Ucrainei a fost, de asemenea, atacat peste noapte de armata rusă.

"Ca urmare a unui atac de artilerie asupra clădirilor cu mai multe etaje din districtul Nemyshlyansky din Harkov, mai multe apartamente din două clădiri rezidențiale au fost distruse", au declarat serviciile de stat de urgență din Ucraina.

De asemenea, se pare că o școală a fost atacată în jurul orei 3 dimineața, oiar  parte a unei clădiri a fost distrusă.

UPDATE 9:20. Verdict în procesul dintre Kiev şi Moscova privind războiul Rusia - Ucraina

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cu sediul la Haga, se pronunţă miercuri în procesul deschis de Kiev care cere celui mai înalt tribunal al ONU să ordone Moscovei să înceteze imediat invazia din Ucraina, în ceea ce va fi primul verdict al unui tribunal internaţional de la izbucnirea războiului în urmă cu aproape trei săptămâni, transmit dpa şi AFP. CIJ se va pronunţa asupra acestei chestiuni în cadrul unei audieri care va începe la 16:00 ora locală la Haga.

UPDATE 8:59. Cel puțin două persoane rănite, după bombardarea unei clădiri rezidențiale din Kiev

O clădire rezidențială cu 12 etaje din apropierea centrului Kievului a fost lovită de bombardamentele rusești miercuri dimineața, declanșând incendii la mai multe etaje, potrivit unui comunicat al serviciilor de stat de urgență din Ucraina.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Clădirea din districtul Shevchenkivskyi este situată la doar câțiva kilometri de centrul capitalei ucrainene. Din primele informații, două persoane au fost rănite în urma bombardamentelor. Salvatorii au evacuat 37 de persoane din clădire, se arată în comunicat, potrivit CNN.

O clădire vecină cu nouă etaje a fost, de asemenea, avariată în urma atacului.

UPDATE 8:30. Explozii raportate la Odessa și Zaporojie

Oliver Carroll, corespondent pentru The Economist, a declarat că a auzit zgomote puternice în Odessa, care ar putea fi sisteme de apărare aeriană care doboară proiectile. Și în Zaporojie, secretarul consiliului orașului Anatoliy Kurtev a scris pe Telegram că o explozie a lovit o gară.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deocamdată, nu există detalii cu privire la numărul victimelor în aceste zone, scrie BBC News

UPDATE 7:50. Miercuri, președintele Volodimir Zelenski se va adresa online Congresului SUA

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa online Congresului reunit al Statelor Unite miercuri, la ora 13.00 GMT (15.00, ora României). Numeroşi aleşi din Congresul american, atât democraţi, cât şi republicani, exercită presiuni asupra preşedintelui american Joe Biden să consolideze reacţia faţă de Rusia, în urma invaziei ruse a Ucrainei.

Potrivit AFP, el ar urma să ceară încă o dată instituirea unei zone de excludere aeriană, măsură susţinută de mai mulţi aleşi ai Congresului, dar pe care preşedintele american a respins-o până acum. Aleşii americani din ambele tabere îi îndeamnă, de asemenea, lui Joe Biden să faciliteze livrarea avioanelor poloneze MiG-29 către Ucraina.

Miercuri, Zelenski s-a adresat parlamentarilor canadieni, fiind aplaudat minute în şir.

UPDATE 7:40. Senatul SUA îl numeşte pe Vladimir Putin criminal de război

Senatul american a adoptat marţi în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin ca fiind un criminal de război, o rară dovadă de unitate în Congresul profund divizat.

Rezoluţia, introdusă de senatorul republican Lindsey Graham şi susţinută de senatori din ambele partide, a încurajat Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte naţiuni să vizeze armata rusă în orice investigaţie privind crimele de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Toţi cei din această cameră ne-am unit, democraţii şi republicanii, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de răspundere pentru atrocităţile comise împotriva poporului ucrainean”, a declarat liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs rostit în plenul Senatului înainte de vot, relatează Reuters.

UPDATE 7:30. Pakistanul trimite ajutoare de urgență Ucrainei

Pakistanul a trimis marți seară două avioane C-130 de asistență umanitară în Ucraina, potrivit ministrului de externe pakistanez, Shah Mehmood Qureshi. 

Ajutorul, care include corturi, pături, saci de dormit, generatoare, săpun, medicamente și conserve, a fost trimis la cererea Ambasadei Ucrainei la Islamabad.

UPDATE 06:50. Sirenele au sunat din nou la Kiev. Explozii în suburbiile capitalei

Sirenele antiaeriene s-au auzit în mai multe oraşe ale Ucrainei, miercuri dimineață, între care şi capitala Kiev, în a 21-a zi a invaziei ruse. 

Alertele de raid aerian au sunat la Kiev, Liov, Odessa, Ivano-Frankivsk sau Dnepr. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit CNN, explozii puternice au fost auzite în suburbiile capitalei ucrainene.

UPDATE 06:40. Negocierile pentru pace, fără rezultat

A patra rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia a fost dificilă, a anunţat, marţi seară, Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski. Acesta a transmis că ”există contradicţii fundamentale”, dar este şi loc de compromis, iar discuţiile vor fi reluate miercuri. Pe agenda negocierilor de marţi se afla un ”armistiţiu şi o retragere a trupelor” ruse din Ucraina, anunţa Podoliak.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Război Rusia - Ucraina, ziua 21 LIVE TEXT. Biden l-a numit pe Putin "criminal de război". Reacţia Kremlinului: "Inacceptabil şi de neiertat"