SURSE - Nicolae Ciucă, aşteptat să-şi dea demisia de la şefia PNL
Nicolae Ciucă a obţinut un scor mult sub aşteptările partidului în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024. Candidatul PNL a obţinut doar 13%, conform primelor predicţii.
UPDATE: Potrivit unor surse din cadrul PNL, Dan Motreanu ar urma să fie preşedinte interimar al PNL. Motreanu e singurul care a reuşit să câştige alegerile în judeţul său, respectiv Giurgiu. Pe de altă parte, Motreanu a fost şi şeful de campanie al lui Nicolae Ciucă.
Sursele Observator susţin că demisia preşedintelui PNL Nicolae Ciucă e aşteptată încă din această seară. Alături de el ar urma să plece de la şefia partidului întreaga echipă de campanie. Tot sursele Observator susţin că Rareş Bogdan refuză să-şi dea demisia. Luni, 25 noiembrie, este programată o şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL.
Ilie Bolojan, liderul PNL Bihor şi una dintre vocile puternice din partid, spune că cei care au coordonat campania ar trebui să-şi asume aceste rezultate.
"Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să şi-o asume, mai ales când există o diferenţă între datele proiectate şi rezultate.
PNL are două posibităţi, din punctul meu de vedere. Sau să înţeleagă această lecţie şi să ia anumite decizii şi să înţeleagă că partidul trebuie să fie un factor de modernizare. Dacă va continua în această formulă, rezultatele vor fi cele aşteptate. Noaptea este un sfetnic bun şi am încredere în decizii corecte în zilele următoare", a declarat Ilie Bolojan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰