Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trei fermieri din Timiș, snopiți în bătaie de hoții de fier vechi, după ce i-au prins în flagrant. Unul dintre ei a primit un baros în cap

Trei fermieri din Timiş şi-au văzut moartea cu ochii. Bărbaţii au fost bătuți cu sălbăticie de hoții de fier vechi pe care i-au prins în flagrant, în timp ce le tăiau combina agricolă cu aparatul de sudură. Nu mai puţin de 7 indivizi veniseră pregătiți să dezmembreze mastodontul de metal, ramas pe câmp după un incendiu petrecut în vară.

de Iulia Pop

la 04.12.2021 , 19:20

Combina de aproape 200.000 de euro a ars ca o torţă în urmă cu câteva luni. Oamenii erau pe câmp când a izbucnit incendiul.

Valentin Coroamă, fermier: A prins un material, ceva o piatră şi maşina de treiarat a făcut o scânteie şi flacăra in 30 de secunde a fost generalizată.

Proprietarii au decis să lase utilajul în câmp, iar acest lucru a fost aflat şi de alte persoane.

Vezi și

Valentin Coroamă deține, împreună cu familia sa, 500 de hectare de teren agricol lângă Timișoara. Zilele trecute, bărbatul a aflat că hoţii de fier vechi încearcă să dezmembreze combina. Ajutat de frate şi de un angajat, proprietarul a venit într-un suflet pe câmp.

Pe acelaşi subiect

Valentin Coroamă, fermier: Aici se vede foarte clar cum a fost tăiat. Partea de jos, bare, lanţuri, alea au fost luate.

Iulia Pop, reporter Observator: Mastodonul de 16 tone, complet ars, stă aici din vara şi aşa a devenit ţinta preferată a hoţilor de fier vechi, care, cu aparate de sudură au reuşit să decupeze bucată cu bucată părți din utilaj.

Prinşi în flagrant, hoţii au devenit agresivi

Valentin Coroamă, fermier: Băieţii erau sus pe combină. m-am oprit la ei, am deschis uşa şi am început să ţip la ei: Bă, ce căutaţi aici? Daţi-vă jos! Le-am explicat că este în litigiu combina, că pot fi distruse probe. Unul dintre ei a luat o chingă din maşină cu o carabină d-aia aşa mare şi a început să lovească cu ea, a vrut să-mi dea în cap. La un moment dat, fratele meu a reuşit să intre în maşină, atunci l-au lovit în cap cu barosul. Angajatul era acolo în iarbă, ghemuit şi trei îl băteau cu picioarele.

Speriat, proprietarul a demarat în trombă şi a reuşit să ajungă la şoseaua principală. Imediat a sunat la 112 şi a povestit tot ce a păţit. Până să ajungă poliţia a fost timp suficient ca hoţii să scape de aparatul de sudură şi generatorul de curent.

Valentin Coroamă, fermier: Aparatul de tăiat, autogenul, generatorul, flexul sunt undeva în pădure.

Andreia Jerdea, IPJ Timiș: Polițiștii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, loviri sau alte violente și furt.

Fratele bărbatului şi angajatul său au ajuns de urgenţă la spital

Valentin Coroamă, fermier: Angajatul a primit 7 zile de ingrijiri medicale - umărul dislocat, lovituri la coaste şi lovituri puternice în cap. Fratele meu a fost operat ieri. I s-a introdus o placă de metal permanentă, fractură de maxilar, piramida nazală ruptă. Și eu am primit cîteva lovituri când ei încercau să mă tragă de la volan.

Oamenii și-au luat un avocat, iar luni vor depune plangere împotriva bărbaţilor care i-au snopit în bătaie.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Trei fermieri din Timiș, snopiți în bătaie de hoții de fier vechi, după ce i-au prins în flagrant. Unul dintre ei a primit un baros în cap