Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Redeschiderea spitalelor modulare, amânată până în ultimul ceas, deși medicii își tratează pacienții Covid în ambulanțe sau pe tărgi, pe jos, în spitalele arhipline

Suntem complet depăşiţi. Am ajuns să tratăm bolnavii COVID în ambulanţe sau pe holurile spitalelor arhipline. La Bucureşti, pacienţii sunt intubați în tărgi pe jos. La Iaşi, zeci de pacienţi au aşteptat, în salvări, chiar şi patru ore eliberarea unui loc. Între timp, deschiderea spitalelor modulare, pe care s-au cheltuit milioane de euro, se mai amână un pic. Sau se deschid cu pompierii la poartă, de teama incendiilor.

de Laurenţiu Rădulescu

la 10.10.2021 , 19:46

Cea mai şocantă imagine a zilei vine de la Spitalul Pantelimon din Capitală. În Unitatea de primiri urgenţe, sunt în jur 50 de pacienţi în stare gravă. Un bolnav e intubat pe o targă pe jos. Este soluţia de avarie găsită de medici.

Haos a fost şi curtea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Zeci de oameni au primit oxigen în ambulanţe.

Clara Mihociu reporter Observator: ”În curtea spitalului se aşteaptă chiar şi 3-4 ore. Vorbim în acest moment de 5 ambulanţe pline cu pacienţi care aşteaptă acum să fie consultaţi de medici. Apoi se vor căuta locuri în spitale”.

Vezi și

Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi, coordonator SMURD: ”Locurile în acest moment nu există pe oxigen, nici la ATI”.

Pe acelaşi subiect

Catastrofa e totală: 9 oameni au murit în Iaşi în ultimele 24 de ore. Toate cele 86 de paturi de la Terapie Intensivă sunt ocupate, iar rata de infectare a urcat peste 9 la mia de locuitori.

În timp ce medicii fac alegeri imposibile pentru a salva vieţi, deschiderea spitalului modular din Leţcani, care ar putea fi o gură de oxigen, se amână cu 3 zile. 

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a găsit 31 de probleme, inclusiv electrice. Pentru orice eventualitate, va fi adusă o maşină de pompieri în zonă.

Ionuţ Grădinariu, ISU Iași:Vom disloca o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă care vor sta 24 din 24 de ore la locaţia de la Leţcani”.

Spitalul este o epopee fără sfârşit. A fost inaugurat în repetate rânduri. Unitatea a costat 13 milioane de euro şi a fost folosită doar 3 luni: nu are o capacitate suficientă pentru asigurarea oxigenului.

Cel puţin 400 de paturi COVID stau nefolosite şi la spitalul modular din Pipera.

Laurenţiu Rădulescu reporter Observator: ”În august 2020, a fost inaugurat acest spital modular din Pipera cu o capacitate de aproape 400 de paturi. Dotarea lui a costat aproape 2 milioane de euro”.

Inaugurat, dar niciodată folosit, deşi ar fi fost nevoie. În ultima lună, rata de infectare a crescut alarmant în Bucureşti, iar azi a atins 13,6 la mia de locuitori. În Pipera, ar fi trebuit să ajungă şi concentratoarele de oxigen trimise deja de Olanda şi Polonia ca ajutor.

Doar că, dimineaţă, doar câţiva muncitori ai unei firme de curăţenie intraseră în spital.

Doar câteva camioane cu mobilă şi combinezoane au fost depozitate. Premierul Florin Cîţu şi şeful DSU Raed Arafat au venit azi în inspecţie.

Raed Arafat şeful DSU: ”De marţi, sperăm că o să poată să primească pacienţi. Este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamentele medicale”.

Abandonat este şi spitalul modular din Bucureşii Noi. Sunt 7500 de metri pătraţi inauguraţi cu fast în aprilie anul trecut. Degeaba. 350 de pacienţi ar putea fi trataţi aici.

Între timp, numărul de infectări creşte alarmant în toată ţara. 211 oameni au murit în ultimele 24 de ore şi au fost înregistrate 10.400 de cazuri noi. 1603 bolnavi de COVID sunt în stare gravă.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Redeschiderea spitalelor modulare, amânată până în ultimul ceas, deși medicii își tratează pacienții Covid în ambulanțe sau pe tărgi, pe jos, în spitalele arhipline