Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest la Parlament: Doi reținuți și 117 amenzi date de jandarmi. De ce a anulat AUR protestul de miercuri

117 amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei au fost date până miercuri după protestul de marți de la Parlament, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Alte 211 persoane care au participat la protestul de la Palatul Parlamentului au fost identificate, adică un total de 371. Două persoane au fost reținute.

de Redactia Observator

la 22.12.2021 , 15:01

Jandarmii anunță miercuri că au mai fost identificate 211 persoane, fiind aplicate alte 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei. Astfel, total sancțiunilor aplicate până în prezent ajunge la 117, iar valoarea acestora la 198.800 lei. „În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au comis fapte antisociale”, a mai transmis Jandameria.

Dosar penal în urma protestului de la Palatul Parlamentului

Poliţia Capitalei anunţă, miercuri, constituirea unui dosar penal în urma protestului de la Palatul Parlamentului. Doi bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi rpezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. ”În urma protestelor din data de 21 decembrie a.c., când mai mulţi protestatari au forţat intrarea în curtea Parlamentului României, s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional, distrugere şi portul fără drept de obiecte periculoase”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.  

Vezi și

Cine sunt persoanele reținute după protestul de la parlament

Pe acelaşi subiect

Doi participanți la protestul de marți de la Parlament au fost reținuți. Este vorba de un bărbat de 23 de ani, care ar fi forțat poarta Senatului și a fost identificat după analizarea imaginilor video. Un alt bărbat de 50 de ani, bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament, a fost reținut marți seara.

AUR renunță la protestul de miercuri. Simion: Vom face când se anunța asumarea

AUR renunță la protestul de miercuri, dar va fi reluat dacă premierul Nicolae Ciucă își va asuma răspunderea pentru introducerea certificatului verde, a declarat pentru Mediafax George Simion. „Nu facem azi (miercuri - n.r.) protest, însă vom face când se anunța asumarea răspunderii. Asumarea aceasta e total în dispreț față de democrație”, a spus George Simion. Anunțul copreședintelui Alianței pentru Unirea Românilor vine după protestul de marți față de introducerea certificatului verde și de impunerea restricțiilor COVID.

Două sute de participanți au forțat marți intrarea în Parlament

Un protest violent, convocat de liderii AUR, a avut loc marți la Parlament  față de adoptarea legii certificatului verde la locul de muncă. Câteva mii de protestatari au participat, iar la prânz  au forțat intrarea în curtea Parlamentului. Mai multe persoane au fost introduse în curtea Parlamentului cu maşinile persoanale de către parlamentari AUR sau angajaţi ai acestui grup parlamentar, potrivit ministrului Lucian Bode.

Aproximativ 200 – 300 de persoane au intrat în curtea Palatului Parlamentului, după ce încuietoarea de la una dintre porţi a cedat. Oamenii au fost opriţi la scări. Mai multe autoturisme, printre care și un automobil al Ambasadei SUA, au fost vandalizate. Protestatarii au desenat cu spray pe caroseriile maşinilor diferite mesaje, precum ”Hoţi” şi ”Asasini!”. În parcare erau autoturisme atât ale angajaţilor din instituţie cât şi ale parlamentarilor. 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a justificat lipsa intervenției jandarmilor prin faptul că nu a vrut să tensioneze situația.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Protest la Parlament: Doi reținuți și 117 amenzi date de jandarmi. De ce a anulat AUR protestul de miercuri