Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Petrecere de Halloween la biblioteca din Deva. Zeci de copii şi-au prezentat costumele înfricoşătoare

Prinţese sau vrăjitoare, super-eroi sau creaturi desprinse din filmele de groază. Sunt personajele în care s-au costumat, aseară, copiii invitaţi la o petrecere de Halloween organizată de biblioteca din Deva. Cei mici au fost încurajaţi să îşi dea frâu imaginaţiei, iar cele mai înfricoşătoare costume au fost premiate. Părinţii s-au distrat cot la cot cu cei mici.

de Redactia Observator

la 30.10.2021 , 10:03

Mămică: Genial! Este o petrecere reuşită. Nici nu ne-am putut imagina că o să ne simţim atât de bine.

Petrecerea de la bibliotecă a început cu două concursuri. Primul -  "cel mai înspăimântător costum"

Organizator: Premiul întâi se acordă domnişoarei Munteanu Onora.

Vezi și

Munteanu Onora: Vă mulţumesc din suflet pentru premiu!

Pe acelaşi subiect

Reporter: Cel mai înspăimântător costum, cine ţi l-a făcut?

Munteanu Onora: Păi, mami şi cineva din familia noastră.

Al doilea concurs al serii, "Dovleacul de groază" a fost câştigat tot de o fată. 

Reporter: Cine l-a făcut?

Concurentă: Împreună cu tatăl meu şi mama mea.

Reporter: Şi de ce a fost aşa de groază?

Concurentă: L-am făcut să lumineze. 

Petrecere de Halloween pentru cei mici

Au fost zeci de copii care s-au luptat pentru a câştiga cele două concursuri, jurizate de vrăjitoare cu experienţă. Cel mai mic concurent a fost un băieţel de 2 ani.

Fetiţă:  Super! Am mai fost şi în alţi ani, e foarte fain! 

Reporter: Zâna Bună şi Zâna Rea, de ce aşa?

Concurente: Pentru că suntem cele mai bune prietene. Şi suntem opune ca personalităţi şi de aia.

Fetiţă: Păpuşa ucigaşă.

Reporter: Ucigaşă! De ce ucigaşă?

Fetiţă:  Că aşa m-am gândit.

Şi pentru părinţi distracţia a fost mare.

Mămică: Super! Cred că celor mici le place mai mult.

Reporter: De ce un Drăcuşor şi nu o prinţesă?

Fată: Aşa s-a nimerit.

Prin petrecerea de Halloween, reprezentanţii bibliotecii Ovid Densuşianu din Deva au vrut să încurajeze imaginaţia copiilor. 

Ioan Sebastian Bara - manager Biblioteca Județeană "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva: De asemenea, seara va fi plină de surprize: bomboane, vată pe băţ şi oglinda foto.

La petrecere au avut acces doar copiii însoţiţi de adulţi vaccinaţi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Petrecere de Halloween la biblioteca din Deva. Zeci de copii şi-au prezentat costumele înfricoşătoare