Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mama din Botoşani care şi-a aruncat copiii de la etaj, arestată preventiv pentru 30 de zile. Medicii au stabilit că a avut discernământ la momentul faptei

Lorela, mama de 23 de ani din Botoşani care şi-a aruncat cei doi copii pe fereastră, în noaptea de duminică spre luni, a primit arest preventiv pentru 30 de zile, după ce iniţial a fost reţinută pentru 24 de ore. Medicii au stabilit că femeia avea discernământ la momentul comiterii faptei. Tânăra este cercetată pentru omor şi tentativă de omor.  Ea a fost introdusă în centrul de arest al IPJ Botoşani.

de Redactia Observator

la 23.08.2023 , 17:34

Tânăra mamă din Botoşani care a sărit cu copiii în braţe, de la etajul al doilea al unui hostel din oraş nu figura în nicio evidenţă că ar avea afecţiuni de natură psihiatrică. Vladmir, băieţelul care a murit ar fi împlinit sâmbătă doi ani. Iar peste alte câteva zile, pe 6 septembrie, Daniel, băiatul mai mare ar fi trebuit să fie şi el aniversat. Acum copilul luptă pentru viaţa sa, pe un pat de spital din Iaşi. 

Marius Dabija, Spitalul de Neurochirurgie Iaşi: Copilul a fost adus în stare foarte gravă, în stare de comă profundă. Foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală. Din păcate nu sunt leziuni care sa poată fi rezolvate neurochirurgical.

A avut discernământ

Vezi și

La rândul său, mama a anunţat că se sinucide. Pentru salvarea ei au fost două ore intense de negocieri. Înainte de gestul fatal, femeia îi scrisese soţului său, spunând că nu îl va mai deranja acum şi că mai rău îi pare de copii. 

Cu jumătate de oră înainte să facă gestul extrem, femeia i-a trimis un mesaj dur soţului ei care lucra de două luni în Capitală. 

"Mulțumesc ca m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper sa fii fericit acum că ai scăpat de noi şi nu mai trebuie să ne trimiţi bani, că am înţeles că asta era marea ta problema!", mesajul trimis de femeie soţului.  Cu toate acestea bărbatul spune că că soţia lui nu i-a dat de înţeles, până aseară, că se întâmplă ceva în sufletul ei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Mama din Botoşani care şi-a aruncat copiii de la etaj, arestată preventiv pentru 30 de zile. Medicii au stabilit că a avut discernământ la momentul faptei