Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Noi imagini cu crima de la Bolintin-Vale. Ce s-a întâmplat înainte ca Nicolae să primească o pavelă în cap și să pice secerat

Tragedia de la Bolintin-Vale, care a scos sute de oameni în stradă, a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Nicolae, un șofer de maxi-taxi ce tranzita zona, a fost lovit cu o pavelă în cap și a picat secerat, după ce a încercat să prindă un individ care i-a înțepat roata microbuzului. Imaginile, filmate cu câteva secunde înainte de tragedie, pot avea impact emoțional.

de Redactia Observator

la 14.01.2022 , 20:15

Sunt ultimele clipe din viaţa şoferului de microbuz. Bărbatul în tricou alb aleargă pe mijlocul şoselei încercând să-i ajungă din urmă pe cei patru agresori. Un individ în geacă roşie se repede spre el. Bărbatul se fereşte, cel mai probabil, de o piatră aruncată. După ce ezită o clipă, continuă să-i urmărească, dar acelaşi individ îl loveşte din nou cu o pavelă. În secvenţa următoare, victima cade secerată. 

Bărbatul de 47 de ani ucis în Bolintin-Vale a fost înmormântat

Nicolae era şofer de maxi-taxi şi făcea curse între Bolintin Vale şi Bucureşti. Pe 9 ianuarie, agresorii i-au blocat microbuzul şi s-au urcat ca să caute "o femeie cu un copil". Femeia îl părăsise pe unul dintre ei, iar acesta bănuia că a fugit la Bucureşti, cu microbuzul. Şoferul i-a dat jos, dar când să plece, a văzut că suspecţii i-au înţepat o roată. S-a luat după ei sperând că va prinde măcar unul, să-l dea pe mâna poliţiei.

Vezi și

Crima a fost scânteia care a declanşat o răscoală în Bolintin Vale. Suspecţii sunt din Răcari, judeţul Dâmboviţa, şi s-au mutat în urmă cu mai bine de zece ani la marginea oraşului. Şi-au ridicat case ilegal şi se ocupă cu infracţiuni.

Pe acelaşi subiect

Ancuţa Constantin, localnică: Oamenii au fost aduşi cu maşinile să voteze. Şi asta e de foarte mulţi ani. Asta a fost picătura care a umplut paharul.

La nivelul judeţului, prefectul nu are informaţii despre agresorii din Bolintin-Vale

Aneta Matei, prefect Giurgiu: Vor fi luate măsuri pentru identificarea celor care locuiesc în acea zonă şi care fac astfel de probleme.

Doar că, de doi ani, primarul nu pune în aplicare o decizie judecătorească de demolare a două dintre case. 

Daniel Trăistaru, primarul oraşului Bolintin-Vale: Din cauza pandemiei, nu am găsit executor judecătoresc care să ne ajute să punem în aplicare. 

Azi, mascaţii au descins în locuinţele grupării interlope. Între timp, şeful poliţiei Giurgiu a fost înlocuit cu şeful Poliţiei Sectorului 1.

Ionuţ Dana, şeful IPJ Giurgiu: Vă asigur că în următoarea perioadă vom lua toate măsurile şi vom depune tot efortul pentru a asigura liniştea cetăţenilor oraşului Bolintin.

Din cei patru agresori care apar pe filmare, doar cel care a aruncat cu pavela a fost arestat pentru 30 de zile.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » EXCLUSIV. Noi imagini cu crima de la Bolintin-Vale. Ce s-a întâmplat înainte ca Nicolae să primească o pavelă în cap și să pice secerat