Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video După coada de pe DN 1, turiştii s-au înghesuit şi pe pârtiile de schi. "Uite pe unde suntem! Dezastru!"

Mii de turişti din toate colţurile ţării au furat startul la distracţie şi au umplut pârtiile din staţiunile montane. Dacă în judeţul Harghita, iubitorii sporturilor de iarnă au reuşit să-şi facă loc printre oameni, în Sinaia, însă, aglomerația a fost copleșitoare. Nu doar pârtiile au fost arhipline, ci şi Drumul Naţional 1, unde s-au format cozi kilometrice.

de Cristi Georgescu

la 29.12.2024 , 12:06

Încă de la primele ore ale dimineţii staţiunea Harghita Băi a fost invadată de turiștii aflaţi în căutare de distracție și aventură. Iar peisajul de poveste şi stratul generos de zăpadă le-au oferit iubitorilor sporturilor de iarnă un weekend de neuitat.

Vacanţă de vis pe pârtie

"Superb! Superb! O iarnă aşa cum căutam noi la noi, în Bacău, dar încă nu am avut norocul acesta. Ne bucurăm de tot farmecul!", spune o turistă. "E şi zăpadă! E zăpada foarte mare. Am urcat şi acolo cu săniile. A fost foarte frumos", zice o alta.

Vezi și

Şi pe pârtiile din Sinaia a fost agitație. Cu o vreme perfectă pentru schi, mii de turiști au ales să-și petreacă sfârșitul de săptămână pe Valea Prahovei. "Atmosfera este numărul 1. Pârtiile sunt forţă. Ne-a ajutat Dumnezeu, să fie vreme bună, să nu fie vânt. Clar, merită! E o experienţă foarte frumoasă", spune un turist.

Pe acelaşi subiect

turist.

"Bine rău de tot! Îmi place maximum! Mă bucur că am ajuns iar să schiez. Chiar e mişto! Nu mă aşteptam să fie aşa de bine, dar soarele acesta mă bucură mult. Merită, clar!", adaugă un turist.

De la cota 1400 până la cota 1000, pârtiile nu erau amenajate din cauza lipsei de zăpadă, așa că turiștii s-au urcat în gondolă pentru a coborî la baza stațiunii. Aici însă, au avut de trecut un alt test al răbdării - s-au format cozi pe mai bine de 500 de metri.

"Una dintre cele mai aglomerate zile din istoria recentă. Ce mai aglomerată zi de până acum, din acest sezon de schi, început aproape acum o lună de zile, la Sinaia. Undeva la peste cinci mii de persoane au urcat cu instalaţiile de transport pe cablu, la cota 2000, în Sinaia", a declarat Maria Floricică, directoare Transport Sinaia.

Nu doar pe pârtiile din staţiunea montană, turiștii au fost nevoiţi să se înarmeze cu răbdare, ci şi pe Drumul Național 1, unde şoferii au stat blocaţi.

  • Reporter: De cât timp staţi în coloană?
  • Şofer: Păi, de vreo oră jumătate!
  • Reporter: Aveţi de aşteptat!
  • Şofer: Da, în că vreo oră şi ceva, ca să ajungem la Sinaia.

"De două ore suntem, de două ore... Am pornit de la 11:00, din Moreni şi uite pe unde suntem! Dezastru!", spune un alt şofer. "Coadă! Bară la bară! Dar... e prostie multă. E o bandă, sunt trei maşini pe o bandă. De aia e coadă aşa!", zice alt şofer.

Pe ruta Ploiești-Brașov traficul a fost intens încă din zona stațiunii Breaza, iar coloana de mașini a continuat să persiste şi în dreptul stațiunilor montane de pe Valea Prahovei. Nici ruta ocolitoare Vălenii de Munte-Cheia-Brașov nu a scăpat de aglomerație. Şi aici s-a circulat bară la bară. 

Cristi Georgescu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferi să te ocupi de toată organizarea Revelionului acasă sau să te bucuri de o vacanță la pensiune?
Observator » Evenimente » După coada de pe DN 1, turiştii s-au înghesuit şi pe pârtiile de schi. "Uite pe unde suntem! Dezastru!"