Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea

Noaptea de Revelion este, cu adevărat, sărbătoarea taximetriştilor şi a şoferilor de ridesharing. Cine vrea să scape de grija condusului în noaptea dintre ani plăteşte pe măsură. Tarifele dinamice pot fi chiar si de trei ori mai mari, astfel că mulţi clienţi se întorc la varianta clasica - taxi-ul. Iar dacă vrei să te duci la petrecere cu maşina şi decizi să bei, există o soluţie: taxiul cu doi şoferi. 

de Ana Grigore

la 30.12.2024 , 19:42

Drumul de la petrecerea de Revelion acasă aduce profituri uriaşe companiilor de ride-sharing. În noaptea dintre ani, cererea cea mai mare pentru curse este între orele 3 și 5 dimineața. În acest interval, timpul de așteptare creşte și o dată cu el și prețul, în cazul companiilor de ridesharing. Tarifele ar putea fi chiar și de trei ori mai mari faţă de o perioadă normală.

Astfel că mulţi români redescoperă taxiurile clasice. În cazul lor, prețurile sunt fixe, indiferent de sărbătoare sau oră. 

"În fiecare an cererea e foarte mare, undeva de patru cinci ori mai mare faţă de o noapte normală. Ideal este să facă comandă prin dispecerat sau prin aplicație. Se poate plăti cu cardul și dacă faceți prin aplicație și dacă faceți prin telefon", a spus Bogdan Dincă, președinte COTAR București.

Vezi și

Doar că şi în acest caz te poţi păcăli, dacă nu eşti atent. În noaptea dintre ani, ies la lumină şi cei care dau ţepe.

Pe acelaşi subiect

Cursa cu taxiul de Revelion poate deveni un adevărat coşmar

"Și în cazul în care luăm de pe stradă, trebuie avut în vedere să nu fie un taxi pirat. Sunt mașini galbene care și-au pus celebrele şahuri și poate o casetă, în cazurile cele mai fericite. Nu au bulină pe uşă, nu au sigla dispeceratului. Vezi la colț un taxi care aștepta cu motorul pornit și zici că e salvarea ta, până încep discuțiile. Au fost cazuri  în care au blocat ușile să îl oblige pe client să plătească sumele cerute de ei", a spus Bogdan Dincă, președinte COTAR București..

Exista solutii si pentru cei care merg la petrecere cu maşina personală şi decid să consume alcool. Pot chema taxiul cu doi soferi.

"Serviciul a fost conceput pentru a preveni accidentele rutiere cu oameni care consumă alcool sau care se simt rău şi nu mai pot conduce. Punem la dispoziţie doi şoferi de taxi, unul care conduce maşina şi unul care îl duce cu taxiul pe el până la destinaţie. Se achită cursa taxi plus cursa de 80 de lei a serviciului de drink ok", a explicat Mihai Ghișa, director companie de taxi.

Autorităţile ne sfătuiesc să găsim soluţia care ni se potriveşte pentru a avea un început de an fără incidente, amenzi şi... dureri de cap. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Te motivează să mergi la sală mai mult la începutul anului?
Observator » Ştiri economice » Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea