Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bătrân din Mangalia, păcălit să dea 10.000 de euro printr-o nouă înșelătorie - "fiul cu COVID". Escrocii au fost prinși

Doi bărbaţi au fost identificaţi de poliţiştii constănţeni, după ce la finalul anului trecut au determinat un bătrân de 70 de ani din Mangalia să le dea 10.000 de dolari. Unul dintre ei l-a sunat pe bătrân, spunând că e fiul său şi că are nevoie de bani pentru cumpărarea unui aparat de oxigen, fiind internat în spital, în stare gravă, din cauza COVID. Prejudiciul a fost recuperat.

de Redactia Observator

la 18.02.2022 , 16:20

bătrân care face o tranzacție pe internet Bătrân din Magalia, păcălit să dea 10.000 de euro printr-o nouă înșelătorie - "fiul cu COVID". Escrocii au fost prinși - Shutterstock

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în urma cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru înşelăciune, poliţiştii de la Mangalia au identificat doi bărbaţi, de 37 şi 26 de ani, bănuiţi de comiterea faptei. 

"La data de 28 decembrie 2021, una dintre persoanele în cauză ar fi contactat, pe telefonul fix, un bărbat de 70 de ani, din Mangalia, s-ar fi recomandat a fi fiul vârstnicului şi i-ar fi cerut ajutor financiar pentru achiziţionarea unui aparat de oxigen, întrucât acesta susţinea că ar internat în spital, într-o stare gravă, din cauza infectării cu virusul COVID-19", a transmis IPJ Constanţa.

Sursa citată menţionează că bătrânul i-a înmânat unuia dintre bărbaţi 10.000 de dolari. Prejudiciul a fost recuperat pe parcursul cercetărilor.

Articolul continuă după reclamă

sursa: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Bătrân din Mangalia, păcălit să dea 10.000 de euro printr-o nouă înșelătorie - "fiul cu COVID". Escrocii au fost prinși