Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Aoleu, cu cuţitul!". Un bărbat din Prahova a fost lovit în cap, de un vecin furios. Soţia lui a fost şi ea atacată

Clipe de groază pentru un bărbat din Ciorani și soția sa. Ambii au ajuns la spital, după ce au fost agresați de vecinul lor. Agresorul în vârstă de 37 de ani i-a lovit pe cei doi cu o bâtă și un cuțit. Cei doi soți agresați, un bărbat de 48 de ani și o femeie de 37 de ani, au fost transportați la spital.

de Redactia Observator

la 31.05.2022 , 11:15

  • Informaţii cu puternic impact emoţional!

Bărbatul a fost lovit cu cuțitul în cap și are o tăietură în zona scalpului. Fiica celor doi soți agresați a povestit scenele de groză prin care a trecut în ziua de sâmbătă, atunci când a avut loc atacul.

Atacaţi de un vecin nervos

"Vecinul ne-a făcut tot felul de probleme, de mai multă vreme. Are și mai multe reclamații depuse la poliție pentru acte de violență. Sâmbătă, când l-a văzut pe tatăl meu pe stradă, a început să arunce cu pietre după el. Tatăl meu l-a întrebat ce are, iar el a venit cu o coadă de lopată și a început să-l lovească. Mama l-a auzit strigând și a ieșit și ea pe stradă, iar vecinul a lovit-o și pe ea, cu acea bâtă și cu pietre. Soția vecinului a început să dea și ea și cu pietre și înjura, apoi el i-a făcut semn să aducă un cuțit. Având cuțitul asupra lui, întâi a vrut să mă lovească pe mine și nu a reușit. Apoi l-a lovit pe tata cu cuțitul în zona capului. Părinții mei au fost duși cu ambulanța la spital. Au fost ținuți sub observație până a doua zi", a povestit fiica victimelor, la rândul ei agresată de vecinul violent, potrivit Ziarul Incomod.

Vezi și

Comunicatul poliţiştilor

La data de 28 mai a.c, în jurul orei 17.15, polițiștii Secției de Poliție rurală Ciorani au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie din comună, cu privire la faptul că soțul său ar fi fost agresat de către un vecin. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, identificând persoanele implicate. Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani, în urma unui conflict verbal ar fi agresat fizic pe un vecin dar și pe soția acestuia. Bărbatul în vârstă de 48 de ani și femeia de 39 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Față de bărbatul în vârstă de 37 de ani s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991. În cauză polițiștii Secției de Poliție Rurală Ciorani continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Aoleu, cu cuţitul!". Un bărbat din Prahova a fost lovit în cap, de un vecin furios. Soţia lui a fost şi ea atacată