Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul cu 2 morți de pe Autostrada A1. Victimele nu au avut nicio șansă

Tragedie în această dimineaţă pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, aproape de Ciorogârla. Doi tineri au murit după ce maşinile pe care le conduceau au fost izbite într-o betonieră de un TIR care venea cu viteză. Autorul accidentului le-ar fi declarat anchetatorilor că nu a fost atent şi nu a putut frâna la timp. Urmează imagini care vă pot afecta emoţional. 

de Andre Rotaru

la 21.03.2022 , 19:19

Ciorogârla, ora 7 şi 30 de minute. O betonieră şi două dubiţe erau staţionate, una în spatele celeilalte, pe prima bandă a autostrăzii, la capătul coloanei de maşini care aşteptau să intre în Bucureşti. Din spatele lor, un TIR a venit cu viteză: în jur de 90 de kilometri la oră, spun surse din poliţie. Şoferul nu a reuşit să oprească la timp.

Prinse ca într-o menghină, cele două dubiţe au fost distruse în totalitate

Puiulescu George, şoferul betonierei: Prima dată, eu am zis că e o singură maşină, după aceea ne-am dat seama. Mi-a fost frică să mă gândesc când am văzut ce e în spate. M-am gândit ce e acolo. Nu am avut tăria să mă duc să văd ce se întâmplă acolo.

Vezi și

Anne Marie Ciolca, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: Poliţiştii Biroului de Poliție Autostrăzi 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada 1 - km 17, în zona localității Ciorogârla, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 5 autovehicule.

Pe acelaşi subiect

Imediat după accident, ceilalţi şoferi au sunat la 112. Un elicopter SMURD a fost trimis la locul accidentului, însă cei doi şoferi nu au avut nicio şansă. Deşi medicii i-au resuscitat timp de zeci de minute, impactul a fost pur şi simplu prea violent.

Anne Marie Ciolca, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: Echipajul medical a efectuat procedura de resuscitare, însă ulterior, acesta a declarat decesul celor 2 victime, în cauză fiind vorba despre 2 bărbați, cu vârste de 24 și 27 de ani.

Şoferul vinovat susţine că TIR-ul pe care îl conducea nu avea probleme tehnice

Reporter: Ne povestiţi şi nouă cum s-au întâmplat lucrurile?

Șofer: Nu, nu am chef de d-astea acum... Chiar nu am chef...

Reporter: Dar nu au ţinut frânele sau...

Șofer: Au ţinut... Am altele pe cap acum... Nu am chef să dau explicaţii. 

Reporter: Şoferul tirului părea dezorientat? Ce credeţi că s-a întâmplat?

Puiulescu George, şoferul betonierei: Nu pot să îmi dau seama. Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu el. 

Traficul a fost dat peste cap ore întregi, până când oamenii au reuşit să mute de pe carosabil epavele maşinilor distruse.

André Rotaru, reporter Observator: Este aproape ora 12 iar traficul încă nu a fost reluat în condiţii normale. pe sensul spre Bucureşti sunt cozi de maşini care se întind pe kilometri întregi.

Conducătorul auto al TIR-ului care a provocat accidentul a fost dus la audieri. Şi camionul a fost dus la poliţie, pentru expertiză. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Anchetatorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact de ce bărbatul nu a frânat la timp.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul cu 2 morți de pe Autostrada A1. Victimele nu au avut nicio șansă