Video Accidentul cu doi tineri morți din Sibiu a fost filmat. O cameră video a surprins momentul în care mașina cu cei patru prieteni intră cu viteză în TIR
O fată de 19 ani şi un băiat de 22 de ani, pasageri într-o maşină au murit noaptea trecută, la Sibiu, după o plimbare pe care au făcut-o împreună cu alţi doi prieteni. Medicii fac acum eforturi să îi ţină în viaţă pe tinerii care au supravieţuit accidentului. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supreveghere. Se pare că şoferul ar fi vrut să testeze puterea motorului, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul sub remorca unui autotren parcat pe marginea drumului. Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată exact momentul impactului. O cursă nebună care s-a încheiat tragic pentru tinerii care se aflau în maşină. Pe imagini se vede cum autoturismul merge în zig-zag pe şosea, iar apoi intră direct într-un TIR oprit pe marginea drumului. Zona a fost imediat împânzită de echipaje de prim ajutor.
Tinerii au fost scoşi cu greu din maşina distrusă în urma impactului.
Martor: I-au băgat în salvare, i-au resuscitat. Persoana din dreapta a murit, şoferul am auzit că a scăpat. Erau patru persoane în maşină, o fată şi trei băieţi.
Un băiat de 22 de ani și o fată de 19 ani au murit după impact
- "Nu pot să sun familia. Mi se rupe inima". Doi tineri au murit în Sibiu, iar alți doi sunt în stare gravă după...
- Accident grav pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa. Trei persoane au fost rănite, iar circulaţia a fost blocată
- Alexia și-a mișcat degetele, după ce medicul numit "îngerul copiilor" a operat-o. Reacția emoționantă a...
Pentru pasagerul din dreapta şoferului, un tânăr de 22 de ani, şi o fată de 19 ani, aflată pe bancheta din spate, nu s-a mai putut face nimic.
Prieten: Nu ştiu, nici nu ştiu, nu pot să sun familia să le spun. Mi se rupe inima, nu ştiu ce să fac!
Şoferul şi un alt pasager au fost transportaţi în stare gravă la spital.
Crinu Scridon, Serviciul Ambulanță Sibiu: Un bărbat de aproximativ 22 de ani care a fost intubat, în comă, cu prognostic rezervat. Şi încă un băiat care este în curs de investigaţii.
A testat viteza maşinii, cu preţul vieţii a doi prieteni
Comisar Ana Maria Popa, Biroul Rutier Sibiu: Pe fondul vitezei excesive, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un ansamblu TIR care se afla oprit pe partea carosabilă.
Martor: Au depăşit o maşină pe partea dreaptă, au ieşit cu maşina să se asigure, au tras de volan stânga. Şi atunci maşina a început să facă de pe o roată pe alta şi s-au oprit în TIR.
Înainte însă, autoturismul ar fi lovit un semn de circulaţie de pe scuarul care separa benzile de mers, iar, de acolo, ar fi ricoşat în remorca TIR-ului, impactul fiind extrem de violent.
Tinerii erau din Braşov, doi dintre ei fiind studenţi în Sibiu
Cei patru tineri erau din Braşov, doi dintre ei fiind studenţi în Sibiu, unul la Drept şi unul la Litere. Veniseră în vizită la niște prieteni. Aseară, târziu, au ieșit să se plimbe cu mașina. La ieşirea din oraş, șoferul a apăsat mai tare pedala de accelerație. De altfel, acea zonă este frecventată de tinerii teribiliști care vor să-și testeze bolizii cu mulți cai putere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰