Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ziua Educaţiei 2022, sărbătorită pe 5 octombrie. Ce simbolizează această dată

Astăzi este ziua Mondiala a Educaţiei. Elevii şi profesorii au stat acasă, bucurie mare pentru cei mici, dar nu la fel de mare şi pentru părinţi. Ei nu au fost liberi şi revine veşnica dilemă: cu cine lasă copiii?  Tot astăzi ar fi trebuit să fie prezentate şi noile legi ale Educaţiei la Guvern. 

de Redactia Observator

la 05.10.2022 , 14:49

Ziua Educaţiei sau Ziua Învăţătorului e marcată în fiecare an la 5 octombrie ca fiind o zi de sărbătoare şi recunoştinţă pentru cadrele didactice. E declarată zi liberă nelucrătoare, dar profesorii sau învăţătorii implicaţi în job o sărbătoresc alături de elevi prin diferite activităţi, excursii. Ceilalţi rămân acasă spre nefericirea părinţilor care nu au unde să îşi lase copiii. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Tot miercuri, de Ziua Educaţiei, erau promise şi noile legi ale educaţiei la Guvern. Momentan, noul ministru nu are vreo veste despre asta. Nu ştim cum vor intra copiii la liceu sau cum va arăta noul Bacalaureat.

"Este zi liberă şi fericită pentru toţi elevii pentru că astăzi nu merg la şcoala sau la grădiniţă, dar este o zi mai puţin fericită pentru părinţii lor care de dimineaţă nu au avut ce să facă cu cei mici. Aşa că, mulţi dintre ei au hotărât să îi ia chiar la serviciu de Ziua Educaţiei, alţii, mai norocoşi, au apelat la bunici sau au plătit în plus  pentru bonă.  Sunt şi învăţători care sărbătoresc alături de elevii lor Ziua Educaţiei aşa că pleacă astăzi în excursii sau îi duc pe elevi la cinematorgraf, ori la teatru. Tot astăzi, 5 octombrie, trebuia să fie ziua în care vedeam şi noile proiecte el Legii Educaţiei în şedinţa de Guvern. Proiect care nu a reuşit să fie finalizat de fostul Ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi care trebuie acum finalizat de noul Ministru, Ligia Deca. Vom vedea cum va arăta în viziunea acesteia noua admitere la liceu sau nou bacalaureat pentru elevi. Noul Ministru al Educaţiei a transmis şi un mesaj de recunoştinţă pentru toţi profesorii şi a atras atenţia asupra problemelor elevilor din mediile defavorizate, din mediul rural, şi a celor de origine romă." , a transmis reporterul Observator Mădălina Iacob. 

Vezi și

De ce e liber de Ziua Educației 

Pe acelaşi subiect

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

În România, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 

Structura anului școlar 2022-2023

Tot în luna octombrie, va fi și prima vacanță școlară, vacanţa de toamnă, care va dura o săptămână. 

  • Modulul 1 de învățare: 5 septembrie - 21 octombrie

  • Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie

  • Modulul 2: 31 octombrie - 22 decembrie

  • A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie - 8 ianuarie 2023

  • Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie

  • A treia vacanță - de o săptămână - poate fi acordată în a doua săptămână, în a treia săptămână sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar

  • Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște

  • A patra vacanță: 8 aprilie –23 aprilie

  • Modulul 5, ultimul: 24 aprilie - 16 iunie

  • Vacanța de vară: 17 iunie - 4 septembrie

  • Programul național "Școala altfel" și Programul "Săptămâna verde” vor avea loc între 27 februarie și 16 iunie 2023, timp de câte 5 zile consecutive, perioada urmând să fie decisă în funcție de fiecare unitate de învățământ.

Sursa: edupedu.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Ziua Educaţiei 2022, sărbătorită pe 5 octombrie. Ce simbolizează această dată