Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Profesorii ar putea face iar grevă: ce cer dascălii

O veste care ar putea să-i bucure pe elevi, dar care arată cât de grave sunt problemele în sistemul de învăţământ. Profesorii nu exclud o nouă grevă dacă nu îşi văd salariile mărite de la 1 ianuarie, aşa cum li s-a promis în vară. Astăzi, 27 noiembrie, sindicaliştii au fost la negocieri la Ministerul Educaţiei.

de Mădălina Iacob

la 27.11.2023 , 15:58

Au fost discuţii tehnice la Ministerul Educaţiei, discuţii privind coeficienţii şi grila de salarizare pentru sistemul de învăţământ. Sindicatele îşi doresc pentru profesorii debutanţi să aibă un salariu egal cu salariul mediu brut pe ţară, undeva la 6.800 de lei aşa cum a fost promisiunea din vară. Problema cea mai gravă este însă în rândul directorilor acolo unde salariile ajung să fie mai mici decât cele ale unui învăţător sau profesor.

Mai mulţi directori spunea că au salarii mai mici cu 1.000 sau 1.500 de lei decât colegii de la catedră şi că nu vor mai rezista mult timp aşa. Sindicaliştii au în plan o grevă în ianuarie, dar doar dacă Guvernul nu se va ţine de cuvânt. Părinţii spun că nu vor mai susţine încă o grevă în sistemul de învăţământ. Sunt deja foarte multe lacune şi foarte multe zile libere în rândul elevilor, susţin părinţii.

Vezi și
Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. Profesorii ar putea face iar grevă: ce cer dascălii