Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii pot cumpăra din 1 martie titluri de stat Tezaur. Dobânzile pot ajunge la 8%

Românii pot investi din 1 martie în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, informează Ministerul Finanţelor.

de Redactia Observator

la 28.02.2023 , 12:37

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock

''Începând de miercuri, 1 martie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,50%, respectiv 8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată'', anunţă MFP.

Titlurile de stat TEZAUR pot fi cumpărate:

  • Între 1 – 28 martie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
  • Între 1 – 29 martie 2023 de la unităţile Trezoreriei Statului;
  • Între 1 – 28 martie 2023 în mediul urban şi 1 – 27 martie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Poştei Române.
Articolul continuă după reclamă

Ce persoane sunt eligibile

Pe acelaşi subiect

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publică, pe site-ul Poştei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Românii pot cumpăra din 1 martie titluri de stat Tezaur. Dobânzile pot ajunge la 8%