Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum pot face românii o mică avere cu titluri de stat TEZAUR. Ce profit au la 1.000 de lei investiți

Românii pot face o mică avere din cumpărarea titlurilor de stat. Iar oportunitatea e la doar câteva zile dinstanţă, pentru că Programul TEZAUR continuă şi luna viitoare. Titlurile de stat au o valoarea nominală de un leu, sunt neimpozabile, iar dobânzile de 8,10% pe an sunt mai atractive decât dacă banii ar fi ţinuţi în depozite, la bănci. La o investiţie de o mie de lei, de exemplu, profitul se ridică la circa 80 de lei, sumă care rămâne integral în portofelul investitorului. Ministerul de Finanţe susţine că banii vor fi utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar şi pentru refinanţarea datoriei publice. 

de Redactia Observator

la 30.09.2022 , 20:46

Ministerul Finanţelor anunţă că, începând de luni, 3 octombrie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

De unde pot fi cumpărate titlurile de stat TEZAUR

  • între 03 – 25 octombrie 2022, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
  • între 03 – 26 octombrie 2022 de la unităţile Trezoreriei Statului;
  • între 03 – 25 octombrie 2022 în mediul urban şi 03 – 24 octombrie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Vezi și

Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele stabilite în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, transmite news.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Cum pot face românii o mică avere cu titluri de stat TEZAUR. Ce profit au la 1.000 de lei investiți